Ruth

Impreuna cu Ruth si copiii nostri, in Colorado Springs, inainte de a pleca spre San Diego.
Ruth este sufletul bun care ne-a primit fara sovaire pe toti 7 (eu, copiii, mama, tata) atunci cand am fost evacuati din casa noastra atunci cand a fost incendiul.
Ne-a dat noua dormitorul ei si al barbatului ei (acolo au dormit mama si tata) iar ei s-au culcat pe o saltea gonflabila. De fiecare data cand imi aduc aminte de intamplarea asta, sunt covarsita de gestul ei, cat de.."perfect" a fost, de crestinesc. Si imi aduc aminte ca nici macar nu a stat sa se gandeasca, a reactionat impulsiv, pe moment, si ea si sotul ei si-au scos hainele din camera si ne-au dat-o noua sa stam.
A fost o prietena desavarsita, iar copiii nostri s-au inteles ca fratii.
Inca unul din nestematele pe care Dumnezeu m-a facut sa le descopar in America, alaturi de Popadija..

si aici, fetele:)

Zice-se ca ajuta.

http://theasceticlivesofmothers.blogspot.com/

Worries

As vrea sa stea timpul in loc. Sa nu mai treaca asa repede. Mi-aduc aminte cum ne-am casatorit, ce aventura se deschidea in fata noastra. Ce fara de griji, ce mai radeam... Nu eram mai fericiti ca acum, acum e mai implinita fericirea noastra, nu mai radem singuri, mai sunt si altii, mici, pe langa noi, care au intrat in jocul nostru, si ne sunt dragi si nu regretam o milisecunda nimic...

Dar timpul asta trece, nu stiu ce ne doboara atata, pacatele noastre sau timpul necrutator?

Acum o saptamana a inceput stresul, semne mici, care deveneau tot mai multe si mai acute. De la o zi la alta treceam dintr-o extrema in alta, un roller coaster ingrozitor.

Suntem atat de mici si lumea asta e plina de taine, aproape ca nu stim nimic. Asta e angoasa care apasa peste noi, de ce se intampla unele lucruri care par de necrezut, care parca nu au nicio explicatie rezonabila? De ce mor copii, de ce mame implinite descopera un cancer in ultima faza, de ce se petrec accidente cu preoti tineri dusi la Domnul?

Si toate au o explicatie, dar de ce cerem sa avem explicatie? Ar fi frumos sa putem sa le primim cu liniste si incredintare ca vin de la Domnul si ca Dumnezeu este Tatal nostru care ne iubeste si stie ce e mai bine pentru noi... Dar nu pot sa fiu asa inteleapta. Acum nu pot decat sa plang, sa cer, sa-mi smulg parul din cap ca nu e asa cum vedeam eu, cum credeam eu ca o sa fie viata noastra.

Intr-una din nopti stateam si ma gandeam, in teroare si plans mocnit, spunand rugaciunile aproape obsesiv, repetand fara sa gandesc, Doamne ajuta-ne, nu ma lasa singura ca nu pot, si mi-am dat seama ca rugaciunea mergea acum aproape singura, mergea si cand mai atipeam putin, apoi ma trezeam si incepeam constient s-o spun... Si cat m-am intrebam de rugaciunea inimii cum o fi... Atunci cand iubim pe cineva si iubirea doare, rugaciunea si numele iubitului sunt mereu pe buzele noastre si in inima noastra. 

Asa ar trebui sa fie si numele lui Iisus, cred ca la asta se refera sfintii cand spun ca trebuie sa il avem permanent in inima noastra pe Iisus, sa-l iubim ca pe un copil de-al nostru, ca pe un sot, ca pe un parinte, ca pe o fiinta draga noua.

Iarta-ma, Doamne!

Iisuse preadulce, ajuta-ma!

Today, from my iPad

Furnica

Azi, Nick a adus acasa o furnica.
Dupa ce a ingrijit-o si i-a dat de mancare la job, a adus-o inapoi la suratele ei.

Eu am fost toata ziua la co-op. Foarte obositor sa stau dupa ei atata timp.

Am uitat sa-i spun ca inainte de a pleca de acasa am dat cu Spray for Ants in baia baietilor.


Today, from my iPad

Olguta mea

Ma simt tare vinovata si incurcata, mereu ma gandesc ca nu sunt chiar asa o mama buna pentru fetele mele. Nick, tot timpul il are pe Codrin agatat de el, impartasindu-i ba povestile tineretii, ba invatandu-l orice.. Eu sunt in mare dezavantaj. Una pentru ca nu stiu ce sa le povestesc fetelor, n-am intamplari memorabile, doi, pentru ca nici n-am talent prea mare la povestit oral, ma aud pe mine vorbind si ma plictisesc.

Ma rog Maicii Domnului sa-mi dea minte si sa ma invete cum sa fac.

Aseara mi-am propus sa o las pe Lia sa faca singura scoala ei si eu sa stau mai mult cu Olguta, mai ales ca avea un assignement la co-op, la Little House on the Prairie si nu stia cum sa faca. Trebuia sa scrie pe o foaie 12 versuri din Noul Testament si sa le recite in clasa. I-am spus ca o ajut, numai sa ne apucam de undeva..

Numai ca ea iar a inceput cu nu pot, nu vreau, e prea scurt timpul, etc.. Si-a format un obicei de a refuza orice din prima, nu vrea sa treaca peste pragul lui I can't sub nicio forma si asta e destul de frustrant pentru ce orice lucru nou e primit cu neincredere si incapatanare, nu reusesc s-o fac mai deschisa la invatat, citit, memorat... Nimic.

Ne-am luat cartile si ne-am asezat in pat, dupa mult chin ca nu gasea nicio carte, ca un facut. 

Nici eu nu stiam cum s-o scot la capat cu tema ei. Ea venise cu ideea sa scrie Tatal Nostru si sa-l recite, ca era usor, dar banuiesc ca toata clasa ei va face la fel, asa ca i-am spus sa cautam altceva, sa nu fim ca toti ceilalti..

Am deschis cartea si am inceput s-o rasfoiesc. I-am spus din ce e formata Biblia, am invatat-o sa caute un anume vers, de ex. Luca 6:21, pentru ca in clasa ei ea era singura care nu stia, celelalte fete sectante stiau.. Shame on me. 

Recunosc ca am certat-o si am zguduit-o putin, verbal.

De fiecare data cand fac asta imi dau seama ca pierd, ca ma aseman tot mai mult profesoarelor din scoala, insa ce sa fac? Slabiciuni..

Ma uitam la ea cand o certam si o vedeam cum se intuneca, fatuca ei se colora in griuri, puncte rosii mai vechi se activau si ii dadeau o infatisare de babuta acrita, parul ii statea incurcat la spate, intreaga atitudine era de "nu vreau".. Si mereu ma rugam in gand sa gasesc calea sa ajung la inima ei, sa nu izbucnesc, sa nu incep sa tip si s-o jignesc, ma simteam atat de neputincioasa si rea :(.. 

Tot ce primeam in schimb incepea cu NU, la orice sugestie aveam.. Era o oglinda perfecta, o hraneam cu ura si jigniri, imi raspundea cu incapatanare si refuz.

Dulceata mea, de cate ori nu am facut asa cu tine, si tu mereu ai fost consecventa si ai tras semnalul de alarma, dar eu mama obosita si repezita, nu am vrut sa dau atentie sufletului tau care cerea ajutor. Iarta-ma.

Mi-a trebuit ceva rabdare, m-am scufundat in cartea din care tot pescuiam, poate gasesc ceva, poate reusesc cumva sa salvez situatia. Si am gasit. Am ajuns chiar la pasajul in care Iisus le vorbeste despre fericiri:

21. Fericiţi cei care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.

22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.

23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.

Am invatat amandoua versurile, oarecum linistite ca situatia s-a detensionat. La sfarsit, era asa dragastoasa..

Am inteles ca trebuie sa fiu mai mult langa ea. Noi incercam sa-i lasam singuri sa invete ce vor, sa le dam freedom, insa pentru ea e prea devreme, se simte in siguranta daca ii dau ceva de facut si o urmaresc. Asta e felul ei de a invata, daca are acknowledgement de la un matur ca e pe calea cea buna, daca are guidance.

Codrin este exact opusul, nu ajung la niciun consens cu el daca il urmaresc si ii dau teme. Asa ca l-am lasat pe Codrin cu ta-su si eu ma tin de fete mai mult. 

Nicu ii lasa mana libera, ii spune in wee-end ce sa studieze saptamana care urmeaza, il lasa sa faca cercetare pe internet si apoi stau de vorba seara despre concluzii.. Mi se pare extraordinar ca au ajuns la asa o buna intelegere si mai ales, ca ccc Codrin sta si il asculta si apoi da si rezultate bune, se pare ca a N a gasit calea spre inima lui, nici nu era greu, ca baiatul seamana cu tatal.

 In fine, ma tot framant de o buna perioada cum sa fac scoala mai buna pt fete, ma rog mereu Maicii Domnului sa ma lumineze, sa stiu cum sa cresc fetele.

O sa stau mai mult cu Olguta, o sa citim impreuna povestioare si o sa incerc sa le discut cu ea, de fapt, incerc sa-i formez o judecata proprie corecta, aplecata dulcetii dumnezeiesti, ca asta e cel mai important pana la urma, sa reuseasca sa inteleaga viata sub o perspectiva crestina.

Mie mi se pare ca anumite lucruri sunt implicite, pe cand de fapt, ea le ia cum intelege mai bine, sau cum vede la fetele de varsta ei ca fac.. Ceea ce e gresit, pentru ca in ultima vreme nu prea are prietene ok.. Unele sunt in scoala publica, altele mai rautacioase cu ea..

Asa ca incep din nou profesoratul, de data asta nu predand notiuni ci discutandu-le sub perspective crestine..

Da, nu stiu de unde sa incep, nu sunt specialista in pedagogie, tip si stric ceea ce cu greutate am ridicat, sunt lenesa. Dar imi iubesc copilul. Nu dorm noaptea si ma inec in tormente, caut, ma sufoc de neputinta, de revolta ca nu pot in lumea asta sa am un ajutor si cei de la care sper o vorba de incurajare ma pun la zid. Exista vreo profesoara pe lume asta care sa faca asta pentru un elev de-al ei? iubeste cineva mai mult pe copiii mei decat mine? Atunci sa nu mi se spuna ca ei stiu mai bine.. Or stii, dar nu le pasa.

Nu am ce face, asta e drumul nostru. 

Today, from my iPad

Boboteaza la americani- sfintirea apelor

Jumatate din comunitatea bisericii

 Rugaciunile de sfintire a apelor

Vizita Popadijei

Popadija - e modelul meu de femeie crestina adevarata. O iubesc. Cand ma gandesc la ea, zambesc.

A venit la noi in vizita si am simtit ca nu ma despartisem decat ieri de ea. Era la fel, numai ca putin mai nesigura pe mersul ei, mainile i se uscasera si degetele se strambasera ca niste radacini uscate de copac.

Si totusi, cu degetele chinuite de artrita, le-a facut fetelor fundita la lumanarea de la Sunday school:)

Mi-a fost frica de reactia lui Nectarie, care era intr-un mood de denial pe vremea aia, insa a fost delicata si l-a asteptat sa faca primul pas. Poate a simtit ca l-a tinut in brate la botez. Sigur a simtit ceva, altfel de ce sa se repeada in fuga sa o imbratiseze atunci cand statea pe pat?

I-a daruit cartea cu minunile Sf. Nectarie.

A stat si a privit-o intai:)

Aici e cu Godfather Dimitri:)

In pauza de pranz.

Mi-am mai incarcat bateriile putin.
Ma simt impovarata, insa, de imbatranirea ei prematura. As vrea sa stea timpul pe loc, sa nu mai fuga atat de repede pentru cei dragi.
Te urasc, batranete!!!

Repetitia pentru colinde

Repetitii cu tati:)

I-am prins pe baieti cand aveau un moment de repaus:)

Si aici, Nectarie azi, nebuneste scartaind vioara mica a Corneliei:

Prescuri

A fost Matushka Elizabeth la noi si am ajutat-o impreuna cu fetele sa faca prescuri..
Foarte minutioasa, ne-a luat 6 ore sa facem 100 de prescuri..
Au iesit bine, frumoase, cuminti.

Tortul Olgutei

A fost ziua Olgutei si mama m-a sunat sa ma intrebe de ce nu-i fac saracului copil un tort cu frisca multa, cu crema de ciocolata si  multe fructe- asa cum merita orice copil.. Of.. 

Asa ca m-am razvratit rau si am facut un tort de a stat mata-n coada, de post, bineinteles. 

Deasupra are fructe cu gelatina.

La mijloc are pudding de cioco facut cu suc de portocale.

Pe margine am pus sticksuri de napolitana roz, tinute de o funda rosie (necomestibila) :P

Am iertat-o si pe mama- mi-a spus Dana ca in ultima vreme ia niste pastile pentru tiroida care ii dau fluctuatii mari de mood, si de la un timp e tare nefericita.. ehhh..

Panseuri

Well, mai multe ganduri ma imping sa le scriu undeva, sa nu le uit. Vad ca acum merge blogger si brusc mi-au disparut toate eseurile:)

Ma gandeam la mama, ca in ultima vreme nu face decat sa ma critice, orice tine de familia mea nu e bine facut, si ma tot intreb "de ce?".. Mi-a spus ca nu e scoala ce fac eu acuma, ca imping copiii prea mult la muzica(?) ca ii privez de un viitor sigur, ca nu stim ce facem, eu si Nick, ca nu avem experienta, ca.. ca..
Slava Domnului ca Nick isi tine mintile acasa si mereu imi pune oglinda in fata. Pana acum am avut cu copiii mereu rezultate bune, fata de copiii americani intalniti aici (le-am dat testul CST-California Standard Test- si Olga mi-a obtinut 82% iar Codrin 85% la Math) o fi pt ca scoala din USA e mai usoara si eu ii frec mai mult.. ? Sau sunt americanii draguti si nu se cearta prea mult cu mine?.. Nu stiu. 

E adevarat insa ca NU facem tot cat se face in scoala. NU acopar materia intreaga si nici anumite subiecte. Prentru ca nu vreau sa le infund capul cu notiuni inutile. Si asta e o sabie cu doua ascutisuri, poate intr-o zi o sa ma tai in ea...

Dar merg foarte mult pe ideea ca ii invat sa fie pro-active learners, nu statui imobile in banca care asteapta sa le fie predate lectii.. Sper sa construiesc o baza minimala si pe parcurs sa ii invat cum sa "ciuguleasca" informatia care le trebuie... Si foarte mult sa mergem pe creativitate, pe maniere, pe discutii filosofice care sa le deschida pofta spre conversatii inteligente, pe carti bune citite.
Daca stau sa ma gandesc cum eram cand am terminat liceul mi se face rusine...

 S-a intamplat ca am avut un prieten care m-a dus la biserica, m-a introdus in cercuri sociale de care habar n-aveam ca exista -istoria invatata in scoala ma mintise si imi aruncase cu praf  in ochi.  Dupa ce am cunoscut Biserica, pe parintele Voicescu, detinutii politici batrani care mai existau pe atunci am simtit ca nu mai exista cale de intoarcere.

Nu era posibil sa ma mai intorc la viata de dinainte de a-i stii, era ca si cum as fi ales sa traiesc in Ferentari dupa ce mersesem in vizita intr-o vila de pe Kisseleff. Asa ca m-am apucat sa citesc tot ce puteam gasi la acel moment despre viata ascunsa a Romaniei.. 

Nu mai intalnisem pana atunci oameni care sa ma atinga atat de profund - niciunul din profesorii mei de pana atunci nu mi-a adus acel flavor pe care l.am gustat cand citeam cartile interzise.

Imi amintesc cu tristete ca am intrat intr-o cofetarie cu prietenul de atunci. Eram  de 18 ani, vesela, naiva, hoata. Ne-am indreptat spre platourile cu fursecuri si am comandat ceva de acolo, iar in momentul in care vanzatoarea s-a intors sa impacheteze tavita cu prajituri, am furat un fursec si am zambit smechereste la L. Multa amaraciune imi provoaca acea amintire, dar e o realitate: asa fusesem crescuta de scoala de atunci, iar parintii nu imi explicasera niciodata ce inseamna sa profiti de neatentia cuiva si sa ii provoci o paguba, nu ma invatasera sa fiu cu spinarea dreapta!..

Am vrut sa iau acel fursec si sa-l bag in gura,  dar L. a scos atunci portofelul si mi-a facut semn sa-l pun la loc, altfel il plateste, si nu intelegeam de ce face asta.. mi s-a parut o mare prostie.

Nu mai stiu cum am trecut de acel moment, nici nu m.am obosit sa o analizez prea tare, am ascuns-o undeva intr-un sertar si mi-am vazut mai departe de viata mea.. Sau asa credeam.

Incepand de atunci, nu mi-am dat seama, dar aveam sa deschid o alta usa, aveam sa schimb cu totul omul vechi ce traia in mine. M-am dezbarat de el ca de o haina murdara. Nu mai vreau sa imi aduc aminte cum era.

Dar pot sa spun ca acum sunt produsul invataturii pe care mi-am aplicat-o singura, dupa 18 ani. Mi-am ales singura profesorii si manualele dupa care am invatat, am sters tot ce era de dinainte si am aruncat.

Acesta e unul din motivele pentru care eu si cu mama nu mai suntem pe acelasi canal de comunicare. S-a produs o sciziune si nu mai gasesc modalitatea de a ajunge la un consens.
Ea tot spera ca eu sa-mi revin.
Eu tot sper sa mai simt dragoste, imi caut prin amintiri si nu gasesc:((.

Azi mi-am adus aminte de vechiul cont de pe youtube, unde am tot inregistrat copiii, de-a lungul timpului si am gasit 2 video-uri care imi intaresc credinta ca atunci cand e momentul si copilul e pregatit, saltul pe care il face in procesul invataturii poate fi enorm.
Aici e Codrin cantand la vioara, nesigur pe el, un cantecel la moda prin America :

Iar aici e acelasi Codrin, 6 LUNI mai tarziu, citind pe note un cantec medieval GREU:

A fost un moment propice in care pe el l-a interesat f tare vioara si pentru asta facea singur practice in camera de muzica si cate o ora pe zi.. Singurel, fara sa-i spuna nimeni. 8 ani.

Dupa 2 ani de la momentul in care scartaia vioara pe o scena mica, a cantat in fata la 10.000 de oameni.. Oameni care au intrat in fibrilatii atunci cand Codrin a scos vioara:) (minutul 3:50)

Astea sunt dovezile noastre. Mici, nu se pot masura cu un MBA bineinteles, dar noi in masura asta ne apreciem reusitele: in dorintele copilului de a studia singur ce ii place, atunci cand ii place..

a

My little man

Zilele sunt asa grele, pline de lupte pierdute, la sfarsitul lor ma simt mai rau ca inainte cu o zi.
Sunt un cavaler obosit, impuns cu sulita, fara cal si armura, care se lupta sa supravietuiasca.
Salvarea trebuie sa vina de undeva, poate numai din faptul ca inca lupt...? 

In zilele de sambata si duminica, ma inchid in camera si crosetez, sau citesc, sau ma uit pe FB. In timp ce trag cu urechea la ce se mai petrece prin casa, la usa sta Nectarie si bazaie tot timpul.
Ieri m-am amuzat cu Nick la cate tertipuri mai inventa bebe, numai ca sa intre in camera.
La un moment dat statea langa usa si striga din gura de sarpe "maamiii, bubaaaa".. Aveam senzatia ca s-a lovit rau, ii curge sange.. A venit Nick sa-l ia si il intreba unde-i buba.
-"Go away.. Mami..."
Codrin era in spatele lui ta-su si-l sfatuia incet:
-"Don't let yourself  deceived by his evil tricks.. He's lying"
 :)


Dupa ce a vazut ca nu merge cu " buba", Nectarie a incercat altceva, "pipi, pipi, pipi", repetand obsesiv..
L-a luat N si l-a dus la baie dar el tot spre camera mea tragea..."nuuuu, mami!"

Pana la urma a uitat de mine, s-a luat cu joaca cu ceilalti..
E tare interesant sa-i urmaresti, ce deosebiti sunt, desi au aceiasi parinti.. Oare ce-i face asa diferiti? Momentul conceptiei? Starea duhovniceasca a parintilor? A mamei din timpul cand i-a tinut in burta? Gandurile? Faptele mamei?

Cel mai tare ma chinuie gandul ca nu fac scoala cu ei asa cum trebuie.. De cand e si Nectarie, aproape in fiecare zi e un dezastru. Si totusi merg inainte, cum am mai spus. Am speranta ca Dumnezeu nu ma va lasa, ne rugam mereu sa facem un "homeschooling" bun.
In pofida a ceea ce simt, acum cateva zile i-am vazut tare prinsi cu lectiile - Olguta citea cu voce tare o carte, Codrin rezolva niste probleme de clasa a 4a, Lioara scria caligrafic pe caietul ei - si era asa o atmosfera de SCOALA placuta in casa, ca aproape m-am simtit coplesita. Atunci a fost o zi buna..

Altfel sunt tot timpul intre ei, alergand de la clasa a 3 a, la a-ntaia.. apoi la a 5 a, apoi la Nectarie, apoi la bucatarie sa nu dea ciorba in foc, in garaj sa vad ce face masina de spalat.. Oboseala. Sentimentul esecului. Dorul de casa. Iminenta unor boli coplesitoare.. = .. Lipsa lui Dumnezeu din viata mea?
Poate m-am indepartat, poate e doar o faza, poate ...
am imbatranit?
am fost deja invinsa si nu stiu?



.

Love- 2011, desenul Olgutei

Sea World

Am avut azi o excursie la Sea World, facuta de cei de la co-op-ul crestin. Nu am fost prea multi, iar dupa ce am intrat ca grup, ne-am imprastiat fiecare pe la ce activitate voia.. Noi am ramas langa Lisa- vietnameza sefa care e si responsabila de co-op.. A fost destul de placut, pana a inceput sa se aglomereze. am stat doar jumatate de zi si la sfarsit eram stoarsa.. leguma oparita..Aici suntem la inceput:)

Multe animalute simpatice - pinguini, ursi polari, pestisori de toate culorile, bineinteles piranhia, pasari flamingo..si mai cate. Am participat si la un spectacol cu o foca placuta care facea orice pt niste pestisori amarati..M-a intristat insa f tare tot show-ul, mi s-a parut flagrant asemanator cu ce facem noi, uneori, cu copiii nostri.. Rewards si militarie. Consecventa si reinforcements..
Pana la urma cred  ca nu mai pot suporta sa merg la manifestari de genul asta, mi-e prea mila de animale si mi se pare o cruzime sa le scoata din habitatul lor si sa le faca sa joace in fiecare zi, vara sau iarna, pentru niste oameni care dupa ce ii aplauda se duc la casa lor, familia lor, sunt liberi sa faca ce doresc.
Dar pentru copii a fost interesant.

Copiii au adormit bustean in masina. Seara am facut lectii de matematica:)
-cate sute sunt in nr 567?
- daca fiecare membru al familiei Baciu foloseste un sul de hartie igienica la 2 zile, cate suluri de hartie  foloseste familia B intr-o luna? si daca hartia se vinde intr-un pachet de 10 rolls, de $14,55, cat cheltuieste fam B pe hartie igienica  lunar? (mult :D)
- care e cel mai mic nr de 3 cifre diferite?
-care e cel mai mare nr par de 5 digits ale caror cifrele insumeaza 12?
si tot asa..

Recunosc ca Nick e un izvor de probleme de matematica interesante.

Grupa mare si cea mica de la gradinita Baciu

Au lucrat ghirlande de frunze de toamna, lipit si decorat/

Sweet memories

Adevarata piramida a nevoilor noastre

A fost acum cateva zile o discutie pe Forumul fetelor crestine in care se plangeau ca in manualele de tehnologie e prezentata o pirmaida a nevoilor in care Hrana, Somnul si SEXUL sunt la baza, ca urmare importanta pe care trebuie s-o dam acestor simtaminte e foooooarte mare:))
Ha.. noi am fost cu un pas inainte, de mult timp, poate de 2 ani, Nicu a fabricat aceasta piramida.
Acum mi-am adus aminte si am scos-o de la naftalina..
Voila :

Avem cateva copii in fiecare camera, de scoala si a copiilor. Trebuie sa o tinem bine minte, sa ne intre in cap.

Zilele de co-op

Ne-am inscris iar la un co-op de pe langa noi. Dupa atatea mutari, mi-am gasit singura modalitatea de a intra in contact cu homeschoolerii si, din fericire, am gasit si aici cateva grupuri.
 Insa un grup ortodox asa mare ca in CO nu cred sa mai fie... Din pacate, am pierdut sansa de a fi langa ei :(((

Co-op.ul de aici, este al unei oarecare denominatii, intr-o cladire urata si fara nici o istorie, seaca si f mare (cum sunt mai toate cladirile de aici). Ce frumusete cand intri intr.o biserica ortodoxa,  ce rasfat vizual!
Ar trebui sa fim pe atat de zelosi pe cat de frumoasa e Ortodoxia , insa dupa cum se pare, sectantii sunt mai ferventi decat noi:(

In fine, am fost atrasa de un curs pe care il aveau -despre eductia caracterului:).. Vesnica problema care nu ne da pace, modelarea caracterului.

Olguta e intr.o clasa care le vorbeste despre Kids of Courage, curs care se refera la mici martiri, care si-au dat viata pentru Hristos, martiri din toate timpurile si din toate partile. Se pare ca ideea a pornit de la un site, numit Voice of Martyrs, care supriza, a fost infiintat de Richard Wurmbrand.
Habar n-aveam de aceasta lucrare, dar uite ca e placut ca in toate partile unde ma intorc, mai dau de un mic semn lasat de un roman, romani credinciosi.. imi place asta, ma simt ca fac parte dintr-un neam care a lasat urme pe pamantul asta.

Copiii au discutat saptamana trecuta despre diversi marturisitori, profesoara chiar le-a aratat un filmulet cu un baietel mutilat  (nimic grozav din cate am inteles)  nu s-au socat copiii de el, dar au fost destul de ...receptivi la suferintele micutului. Tema pe saptamana asta a fost sa nu se joace cu jucarii, nu desene si sa se ocupe mai mult de lucru  manual..
Un alt curs pe care si.l-a luat Olga este crosetat, asa ca acum are de facut o posetuta, destul de simpla, pentru ca e facuta numai cu piciorus dublu ( double crochet)..

Ce ne-a socat f tare, pe mine si pe Nick, este faptul ca de joi, Olga noastra chiar tine un fel de post de desene, adica atunci cand se uita Codrin si Cornnelia la desene, ea sta singura in camera si crosetetaza, se uita pe carti, citeste, deseneaza .. Isi face de lucru singura..  Ceea ce mi se parea aproape imposibil, pt ca avem un obicei sa stam seara la filme.. Dar uite ca fata noastra ne da o lectie importanta - daca vrea, poate sa-si foloseasca incapatanarea ei notorie sa faca si lucruri bune... Aveam nevoie de o astfel de confirmare zilele astea, ca deja simt cum mi se ineaca corabiile si imi slabeste credinta ca o sa reusesc ceva cu ei.
Doamne ajuta sa fie asa si mai incolo.


Cornelia e la Istorie, Character first si Desen cu acuarela.
Codrin are curs de IEW,  introducere in Botanica si Character, impreuna cu Lia.

Sunt f incantati cand mergem dar dupa doua ore vor acasa, nu se simt bine sa se lalaie pe holurile alea.. Poate  nici nu prea se concentreaza bine, dar rezista pana la sfarsit.. Cursurile tin cam o ora jumate fiecare, deci e destul de mult pentru ei.

Acasa am inceput cu Lia sa o invat scris si citit si vad ca este complet opus de cum a fost le ceilalti doi. Este mult mai dispusa sa stea pe pat langa mine sa cititm si s.o luam de la calendae..
Ceilalti nu aveau rabdare, ei au luat scoala cu lopata, Liei vad ca.i trebuie cu lingurita, in fiecare zi. Bine si asa, ca e f relaxant sa am in sfarsit un elev docil...

In schimb cu Codrin si Olga imi tai venele in fiecare ora.. In fiecare zi. Cinci zile pe saptamana.
Of.

Celebram, celebram.. ca avem ce.

Hehei.. Vine scoala.. Am o frica in mine, nejustificata.. Ma simt ca la un examen.. De acum am trei scolari, din care cel putin unul e salbatic de-a dreptul si nu suporta capastrul de niciun fel...

Nu, nu e vorba de Olguta... Ehhh, adolescenta se apropie..

Asa ca stau noaptea si ma invart, ma incurajez singura, imi caut motivatii, reiau acuzatiile mamei si le knock down, ma enervez si apoi adorm chircita si zdrobita de atatea ganduri vrajmase.

Aseara am avut o revelatie.

Pentru ca  ne tot chinuim sa ne hotaram la o data, eu si Nicu, am decis sa lasam copiii sa aleaga de data asta, nu partidul, asa ca i-am intrebat.. Olguta a spus ca pe 3 Septembrie, Codrin pe 10 Septembrie...

Aseara, cand ma gandeam la programul pe care sa-l adopt, mi-am dat seama ce idee minunata mi-au dat copiiii si cum mi-au rezolvat o parte din dileme. Voi incepe scoala cu fiecare in parte la alta data. O saptamana distanta intre ei.

Intai cu Olguta, vom pune la punct materia care trebuie recapitulata, cat vom sta la recapitulare si apoi ce-o sa mai invatam anul acesta, dupa o saptamana incep cu Codrin si fac la fel, iar la 15 Septembrie incep clasa intai cu Lioara si ma ocup mai mult de ea..

Copiilor mari daca le dau sarcini, isi fac singuri treaba, cu Lia am de lucrat la tinutul creionului corect, scris, citit carti simple si putin memorat.. (o sa iau invatam din nou poezia "Try, try again" ).. Yeap, asa pare mai usor de apucat scoala de acasa.

In rest, de la noi nu prea sunt noutati..bune.. toate merg "conform planului". Merg in jos, ca de obicei. Numai sa nu o ia la vale, doar un fir de ata ne mai tine..

Masina s-a stricat iremediabil, abia se taraie, deci nu mai pot iesi nicaieri pt ca gafaie si troncane de zici ca merg cu elicopterul dupa mine, jobul lui Nick ba e, ba nu e, telefoniada mare cu Collection Agencies care ne urmaresc peste tot si ne ameninta ca  ne iau si chilotii de pe noi, de luna viitoare trebuie sa paltim taxe la guvern ca sa scadem datoria de 12.000 $ care cica o avem .. 

Aaa, ce-ar mai  fi? A da, mama lui Nick atarna  si ea de un fir de ceapa, de abia mai respira, sta in pampers  cate 12 ore si mai mult, dand telefoane innebunite la fi-su sa trimita pe cineva la ea, sentimentul de vina si  neputinta mai adauga vreo doua, trei tone pe grumajii nostri si asa slabi, slabi..

Probleme cu dantura la amandoi.. dar probleme adevarate, cu cazut de dinti si placi dentare, dinti scosi , nevoie ardenta de implanturi etc.. Dar inainte de asta trebuie sa platim datoriile si dupa aia, daca nu ne-au luat astia si pielea de pe noi, poate sa ne reparam si dintii..

Sambata din esec in esec am mers, am plecat cu masina incarcata de copii la gym - n-am gasit adresa, n-am gasit parcul in care voiam sa ne mai aerisim creierii, butonul de "engine" facea flashuri in continuu, dentistul inchis, si pe Nicu il pocnise un ras si o voie buna molipsitoare, cica sa mergem acasa sa "celebram infrangerile" cu totii ... Mneah..

Cumva a trecut si ziua aia.. Acum din nou cu capul la fund..