O intamplare

Asa deci, acum cateva zile am avut prima confruntare. Ne asteptam, cumva, dar si speram ca poate nu o sa se intample. Din fericire, ne-au pazit sfintii si Maica Domnului de repercursiuni.

Duminica se anunta o zi frumoasa, calda, am fost la biserica si ne-am impartasit cu toti, copiii s-au jucat si dupa aceea a trebuit sa fugim repede ca sa ajungem la meciul de fotbal al lui Codrin.

Si pentru ca am vrut sa am putina liniste, desi nici nu stiam ce sa fac cu ea, am incarcat masina cu copiii si l-am lasat pe Nick sa aiba o dupa amiaza plina.

Meciul de fotbal a fost un prilej de incantare, m-a sunat N sa imi comunice rezultatul, Codrin marcase 4 goluri ( n-am putut sa ma abtin sa nu mi se umfle putin inima in mine - genele lui mamica si ale lui bunicu' strigau de bucurie :P) si asteptam deja sa se intoarca.

Nu cred ca am simtit nimic, doar cand a sunat telefonul si am auzit-o pe Olguta cu vocea sugrumata de plans, am intrat in "safe mode" si am inceput sa rationez rece, fara niciun sentiment. Asta e modul meu de a actiona in fata socurilor. Am aflat ca s-au oprit in drum la un Trader Joe si Nick s-a repezit scurt in magazin sa ia o paine si ceva sucuri. Nu a stat mai mult de 10 min. Copiii au ramas in masina, in afara de Cornelia care s-a dus cu el. Si in caldura aceea torida, o doamna, asiatica, s-a oprit langa masina si a inceput sa se isterizeze ca geamurile nu sunt lasate jos, ca parintii nu sunt langa Codrin si Olguta, ca in masina era un bebe legat inca in car seat, si probabil pentru alte nespecificate greseli. Fara sa astepte prea mult, fara sa intrebe copiii daca sunt ok, fara sa stabileasca o baza de discutie cu ei, ca sa vada daca sunt ok, a scos telefonul si a sunat la Politie.

Aici, in USA, statul face mare tam tam in cazurile de copii lasati singuri, ori in casa ori in masina, mai ales intr-o masina incalzita. Lumea e incurajata prin articole de ziar, prin emisiuni, sa ia atitudine si sa raporteze astfel de cazuri, dar nu era vorba de asa ceva aici. Nu am fost prea siguri de varsta minima la care poti sa lasi un copil singur in masina, dar am cautat dupa acest incident si am vazut ca e de 12 ani, aveam o banuiala ca e asa.

Codrin a fost pe faza si i-a spus ca are 12 ani, dar femeia nici nu a ascultat. Atunci s-a repezit in magazin si a inceput sa-l strige pe Nick, care a venit repede la masina, dar tipa deja vorbea cu politia si ii daduse si numarul masinii, probabil ca urmatoarea miscare era sa vina un echipaj sa verifice ce se intampla, iar dupa aceea... Dumnezeu cu mila.:(

Nicu se speriase si el si a incercat sa o linisteasca pe femeie, dar la orice ii spunea el, ea avea un raspuns standard.

- The boy is 12 years old and he can....

- Sir, it is not enough!

- But the door was open and they...

- Sir, it is not enough! It doesn't matter, they are minors.

- Well, I understand, but it is not the case. Thank you for your concern.

Si s-a urcat in masina si a plecat. In urma lui, femeia ii comunica dispecerului, cu regret, ca a venit cineva si acum pleaca, copiii sunt in siguranta.

Toata conversatia am ascultat-o de la telefonul pe care Olguta il tinea deschis, inlemnise si ea saraca, si nu mai putea sa gandeasca coerent. Dupa ce au plecat, am auzit-o cum a cerut sa faca rugaciunea in masina.

Copiii au fost socati, au ajuns acasa plangand, tremurau de frica sa nu apara masina de politie sa ne ia la intrebari. Am fost foarte furioasa, foarte!

In locul Nicului nu as fi fost atat de calma, dar uneori e mai bine sa nu agiti apele.

As vrea din toata inima sa ma intalnesc cu acea persoana zeloasa sa ii explic ce inseamna sa ai 4 copiii si nici o ruda pe langa tine.

Sa ii spun ca as putea sa ii intorc gestul si s-o acuz ca mi-a hartuit copiii.(harassment)

Sa o indemn sa nu ma ia de bun tot ce scrie in ziar si ce o invata teveu si sa judece o situatie inainte de a chema politia la o familie de oameni care isi iubesc si isi ingrijesc copiii.

As sfatui-o sa nu mai repete gestul asta ca poate intr-o zi da peste o persoana care nu e atat de calma ca Nick si se trezeste pocnita in cap, pe buna dreptate.

Se pare ca bunul simt si intelegerea aproapelui sunt pe cale de disparitie in lumea asta. Ma simt exact cum ma simteam in copilarie, la scoala, in societatea aceea bolnava,  unde se pleca de la premisa ca esti vinovat si apoi trebuia sa lupti sa-ti dovedesti inocenta.  Din oficiu suntem vinovati de ceva, oarece motiv si tot ce putem face e sa incercam disperati
sa convingem lumea de contrariul.

Lumea banuitoare si acuzatoare, e cea lipsita de dragoste, de Dumnezeu.