Sa luam aminte la acest lucru si sa saltam capul din pamant.
Suntem fii ai lui Dumnezeu, si prin impartasanie ne facem raspunzatori de asemenea titlu important, deci sa fim indrazneti si sa ne aparam.. credinta, demnitatea, libertatea.
Câţi în Hristos v-aţi botezat,
în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia.
PS: O mica mare lamurire asupra camasutei:D.. Desi sunt un antitalent grozav la croitorie, acea camasuta EU am facut-o!!! Hehe, mi-au murit laudatorii. Am bibilit la ea 2 zile, si mi-a facut foooarte mare placere, as mai fi pus la ea cate ceva daca Nick nu mi-ar fi adus aminte ca avem un baietel, nu o fetita:)
Dar trebuie sa precizez ca mama mi-a explicat cum sa tai materialul, prin YM pe video:)..
...
...
...
O bătrână nevoiaşă dintr-un sat uitat, de munte,
Care vieţuia în pace în căsuţa de sub punte,
Îşi căra, cu trudă, apa, ce-i era de trebuinţă,
De departe, dintr-o vale, cu o biată cobiliţă.
Ea avea pe bătătură două vase bătrâioare,
Şi cu ele, bunicuţa, atârnându-le-n spinare,
Aducea, pe potecuţă, apă, zilnic, fericită,
Şi nu se plângea vreodată că e tare ostenită.
Dintre cele două vase, unul nu era perfect,
Căci avea o crăpătură, un vădit şi clar defect.
Şi, umplut fiind cu apă, când venea pe potecuţă,
Jumătate din aceasta, se scurgea prin poieniţă.
Pentru-a sa meteahnă, dânsul, se simţea
neînsemnat
Şi era întotdeauna trist şi decepţionat,
Fiindcă treaba-ncredinţată, când era cărat în
spate,
De bătrâna lui stăpână, o-mplinea pe jumătate.
Celălalt vas al bătrânei, nu era deloc defect,
Nu avea nicio fisură, şi avea un bun aspect.
Pentru asta vasul nostru era tare îngâmfat,
Socotindu-se destoinic şi râdea de cel crăpat.
Ani şi ani a dus bătrâna apă de izvor, în spate,
Către casa ei din munte…, doar un vas şi
jumătate.
Într-o zi, fiind pe cale, vasul şubred şi
crăpat,
Obsedat de-a lui meteahnă, zise tare ruşinat:
Să mă ierţi, te rog, stăpână că-ţi produc atât
necaz,
Iar tu maică, fiind bună, nu îmi baţi al meu
obraz,
Căci de ani, întotdeauna, apa ce-o aduci din
vale,
Eu am risipit-o, zilnic, prin al meu defect, pe
cale.
Dumneata, stăpână bună, nu mi-ai zis că sunt
netrebnic,
Ci-mi acorzi aceeaşi cinste ca şi fratelui meu
vrednic.
M-aşteptam demult stăpână să m-arunci peste
vâlcele,
Să ajung hârb în gunoaie, să fiu oale şi ulcele.
Zâmbitoare, bătrânica, zise vasului crăpat:
Ia priveşte partea-n care, eu, pe tine te-am
purtat!
Nu observi că este plină de flori vii şi
colorate?
Ceea ce nu vezi pe cale, de priveşti cealaltă
parte.
Eu, ştiind a ta meteahnă, că eşti şubred şi
crăpat,
O grămadă de seminţe de garoafe-am semănat;
Şi zambile, şi lalele, şi crini albi şi
micşunele…
Şi-mi împodobesc căsuţa cu aceste floricele!
Ba mai mult, o altă parte din flori, eu, o vând
la piaţă
Şi cu preţul de pe ele mă hrănesc şi sunt în
viaţă.
Asta pentru că, pe cale, când ne-ntoarcem de la
apă,
Zilnic, tu le uzi pe ele, ca o mamă filantroapă.
De n-aveai această hibă, dacă nu erai aşa,
Nu ar mai fi fost atâta frumuseţe-n casa mea.
de la FV







In zare, Muntii Stancosi..
Reno, vazut de sus, de pe serpentine.
