marți, 24 iunie 2014
Lia - 8 ani
Zilele trecute am sarbatorit-o pe Cornelia la plaja. A devenit un obicei, cand mai aniversam pe cineva, avem locul nostru unde mergem si ne asezam. De acasa, am incarcat in cos toate cele necesare si am plecat sa-l luam pe N de la servici. Plaja e la 30 de min de noi. Olguta m-a ajutat sa asez fata de masa si paharele, creste fata mea si incepe sa ma ajute, Slava Domnului, e greu sa ii inveti lucrurile frumoase, as vrea sa le vada tot timpul in familie, sa le recunoasca mai incolo.
Nectarie a facut un tantrum cand am plecat, pentru ca il imbracasem cu un maieu albastru, pana la urma, satula de urlete si lipsa limbajului, i-am spus "pune, mama, ce vrei tu pe tine!" Si a trebuit sa il ajut si sa se dezbrace. Urmarea a fost ca s-a asortat la pantaloni cu tricoul..
Vin zile gele si cu obsesia asta a lui. :)
Am fost in magazin cu ei zilele trecute, sa ii cumpar cadou Corneliei, si nu am scapat asa usor, am mai luat si lui Nectarie niste sandalute, de fapt papucei cu un fel de cordeluta in spate, sa ii tina mai bune pe picior. Insa pe el tare l-au mai enervat cordelutele alea, inca nu le gasise rostul, asa ca ieri am gasit sandalutele facute papuci. Țaranul tot țaran ramane, chiar daca s-a nascut in Nevada.
Fetele mele dragi. Ma bucur sa le vad ca seamana si se joaca intre ele. Cornelia nu si-a ales papusa de cadou pana nu a intrebat-o pe Olguta daca ii place si ei..
Aici, baietii mei, care mai de care mai frumos :) greu sa ii prind in cadru pe toti.
duminică, 15 iunie 2014
Odihna
Ieri am fost la concert cu copilasii mei, si daca nu era accidentul cu degetul rupt, ar fi fost totul bine. Am vrut sa ajut baietii la carat instrumente si mi-a cazut un drug metalic pe degetul de la picior. Mi-am dat seama ca s-a rupt ceva, din fericire cred ca e doar unghia. Asa ca mi l-am bandajat, i.am pus doua atele si stau in pat.
E chiar un prilej bun sa iau o pauza.
La SD Fair, dupa concert, ne-am dat voie sa sarbatorim nitel si am plecat cu copiii sa ii dam in masinute. Au calarit niste caluti intr-un carusel, s-au invartit intr-o roata inalta, cum era cea de pe la noi din Oraselul Copiilor, dar mai sofisticata, nu asa ruginita si scartaietoare si apoi s-au lovit cu masinutele intr-un Bumper Cars Corner. Si s-au dus $50.
Maine pleaca si familia Gusty, vom ramane singuri pe aici. Poate astea sunt lectii de viata, incerc sa le iau asa, fara sa mai dramatizez. Tot e bine ca au avut un sleep over la noi acasa. Primul pentru copiii mei - ca asa e bine, sa am pe cineva in care am incredere.
luni, 9 iunie 2014
Romanisme
- Haideti, urcati mai repede!
- Vai, multumesc, zice el suindu-se greoi, mergeti pana la Craiova?
- Nu. Pana la Popestii Leordeni, eu, acra.
- Eh, ce sa faci... Poate gasesc alta cursa pana la Craiova.
Pauza.
- Deci cat dati?
- Pai, cat cereti?
- Cat crezi mata, zic eu. Lasa, ca ne intelegm mai incolo ( :D)
- Eh, asa sa fie, de la mine mai putin, de la Dumnezeu mai mult.
Dupa care am inceput sa radem in hohote. Copiii ne urmareau din spate nedumeriti.
sâmbătă, 31 mai 2014
Cutiuta cu sfinte moaste
E a mea. Am primit sfintele moaste de la Pr Grecu, din Braila. De obicei stateau in coltul icoanelor, cu capacul pus, mi-era frica sa nu intre praful peste ele. Fr. Andrew mi le-a cerut, sa la puna la inchinare .de ziua Eroilor, pentru Inaltare. M-am bucurat sa i le imprumut, sa mai stea si ele in Altar. Dar dupa slujba mi- a spus ca nu e canonic pentru niste moaste, sa stea in casele credinciosilor, ele trebuie sa fie intr-o biserica.
Nicusor se juca cu altii copii, intr-o zi calduroasa, pe un maidan din satul bunicilor. Langa o cale ferata ruginita, isi faceau tot felul de cazemate si jocuri baietesti. La un moment dat, s-a auzit venind un tren, miscandu-se greoi si pufaind batraneste. S-au bucurat copiii, au crezut ca e un fel de joaca, poate or sa-i plimbe si pe ei cu el, nu-i bai, ca or sa se dea jos in statia urmatoare si vin inapoi pe drumul prafuit. In loc de asta, niste gardieni au inceput cu sudalmi si lovituri de picioare sa coboare din tren niste bieti detinuti politici, batrani, obositi si cu privirea trista. Copiii au ramas stana de piatra, nu stiau ce sa faca, sa fuga acasa, sau sa urmareasca episodul de groaza in care nimerisera?
Un gardian tanar il imbranci fara mila pe unul din detinuti, care cazu pe jos.
Nicusor se simti rau privind aceasta scena si striga ca un pustan de maidan ce era:
- "Uã, caraliilor!"
Na, la asa ceva unii oameni cu cap isi dau seama ca nu are rost sa se puna cu un copil, altul cu constiinta ar fi incetat agresiunea asupra batranului, dar caraliul respectiv s-a simtit subminat in autoritatea pamanteasca cu care fusese investit si a urmarit copilul cu furie, punandu-l jos si aplicandu-i ceva corecturi, doar asa facea si cu ãi mai batrani, de ce sa se impiedice de un copil?
Batrânul a incercat sa-l apere duios, si s-a creat o legatura intre copil si batran, (amandoi nedreptatiti de un neispravit), legatura care s-a dus departe, peste moartea batranului.
Probabil ca acel tren era unul care a ajuns la Aiud?
Sau in alta inchisoare care a fost sfarsitul pentru acei detinuti?
Nicu simte ca exista o legatura intre moastele pe care le-am primit si intamplarea aceea, poate fi adevarat, sau nu, numai Dumnezeu stie.
Si atunci cum sa renuntam la ele?
Asa ca am sunat cei doi oameni in care ma incred cel mai mult, Parintele Filotei si Danion.
Amandoi mi-au spus ca nu exista vreun canon care sa vorbeasca fix despre acest lucru, exista recomandari sa nu se tina in case moastele unui sfant INTREG, dar particele tineau pana si crestinii din primele veacuri.
Si ca pot foarte bine sa le pastrez, dar daca vreau sa impac situatia, sa impart cele doua bucatele, sa aiba si biserica una. M-au mangaiat cuvintele si tare m-am bucurat sa aud ca le voi avea iarasi acasa. Simt ca ele au un rol in toata tevatura noastra, in toate plimbarile si problemele noastre.
Dumnezeu nu ne lasa.
Si ca o paranteza, D mi-a mai spus de o minune intamplata chiar sub nasul lui. La Radu Voda exista o tigancusa, el zice ca o cunosc, dar nu-mi aduc aminte de ea, Luminita o cheama, care are 6 copii. Si barbatul ei a decis sa treaca la o secta, probabil fiind incluse si niste avantaje in pachetul promotional, asa ca i-a spus nevesti-sii sa mearga cu totii acolo ca e de bine.
Femeia si-a luat toti copiii si a plecat de acasa, decat sa treaca la secta, mai bine doarme sub pod, asa ca in trecere s-a oprit la Danion, ca sa ii sarute cutia lui cu sfintele moaste.
- "Domnu' Danion, doar atingeti putin cutia de dosarul asta (nu stiu ce trebuia sa faca cu el) si o sa fie bine!" Ii zicea tiganca lui Danion.
D i-a imprumutat cutia cu totul, cand a vazut ca are nevoie - asa e el, face gesturi largi si fara sa se gandeasca o clipa la eventuale urmari, caci putea sa dispara cutia, sa fie pierduta sau mai stiu eu?
Dar nu a disparut, s-a intors cu ea dupa cateva zile si ii zicea lui D:
- "Multumesc, mi-a prins bine sa o am langa mine, si ia uite", zise ea, "are mir pe ele, domnu Danion", dand cu degetul pe sfintele moaste si culegand mirul izvorat. Apoi si-l puse pe frunte.
Ha, credinta fara fapte nu inseamna nimica, avem sfinte moaste de ani de zile, si eu, si Danion, dar la niciunul dintre noi nu s-a intamplat o asa minune. Radeam amandoi de intamplare, uite cine ne-a batut la poponet, o tiganca amarata, care traieste credinta si face fapte izvoratoare de mir.
Asa ca ma duc sa imi aduc sfintele moaste acasa, nu le las.
miercuri, 28 mai 2014
Cursul de CPR
Destul de intens cursul, sa stau 7 ore cu fundul pe scaun sa ma uit la astfel de cazuri, tactici, scheme, ma apucase frica la un moment dat, gandindu-ma cate se pot intampla.
Cred ca priviti de lumea din afara bisericii (daca nu si din interiorul ei) suntem cam nebuni si iresponsabili sa stam fara asigurare medicala cu 4 copii mici. Numai Dumnezeu ne tine sanatosi si fara oase rupte, apendicite, entorse, pneumonii, gripe oribile si altele..
Dupa ce am intrat cat de cat in miezul explicatiilor ma gandeam ce tricky e si medicina asta: iti da senzatia ca fara ea nu poti sa supravietuiesti, ca cei care traiesc in afara ei sunt niste prosti, si numai cei specializati pot sa acorde eficient ajutorul celor bolnavi. Cazul recent care mi-a confirmat teoria asta e a lui N, care desi ortodox si practicant, tot are senzatia ca numai cei care trec prin Facultatea de Medicina pot deschide gura sa acorde un sfat, e ca si cum odata ajunsi acolo, oamenii se preschimba in niste mici dumnezei, care nu trebuie contrazisi si la care trebuie sa apelezi pentru orice constipatie si mica roseata care o vezi pe piele, pentru ca ei sunt "specialisti". Bleah.
Am pus aici notele pe care le-am scris in timpul cursului,poate mai ajuta pe cineva.
CPR / First Aid
Handsonlycpr.org
Oxigenul in aer e de 19-20%, restul sunt alte gaze.
Compression have to be 100/min
You do 30 compressions - pause- give breaths - again compression
Pune persoana pe un plan TARE -atentie la cap.
Compression have to be 2 inches deep -asta inseamna aprox 1/3 din piept - down.
Giving breaths
-o mana pe frunte
-o mana pe barbie
- strange nasul
- RIDICA CAPUL
- incepe respiratia gura la gura - 2 times
-pieptul trebuie sa se ridice.
- DACA NU se ridica pieptul, REPETA RESPIRATIA.
- din nou 2 respiratii bouche a bouche
- RESPIRATIA GURA LA GURA NU TREBUIE SA FIE MAI MULT DE 10 SECUNDE
- 10 sec.
- 10 sec.
Rescues breath-compression- rescues breath - compression..
For 2-3min
Pot vomita, inclina capul si reia compresiile.
La bebelusi, CPR se face cu 2 degete. 5 reprize a 30 de compresii.
NEAPARAT se face respiratia, pentru ca e FOARTE probabil ca sa se fi inecat cu ceva.
First Aid course
- Vitamin K stick for bleeding
- Epinephrine (adrenalina) Pen for allergies - bees, nuts, or other
Heart attack
- signs of an heart attack - sweating, an elephant sitting on your chest
- stay calm
- give the patient 2 Aspirins, if he didn't passed out.
Stroke
- signs: numbness of face, confusion, dizziness, headache, not able to move a side of the body
- note the time.
- give CPR if needed
Diabetes
- 75-150 normal blood sugar
- soaking wet, sweating, shaking, fruity odor - too high blood sugar
Scientist shuffle
Geography
In filmele prezentate la curs, vorbesc despre AED- care e un Automated external defibrillator
Destul de scump, trece de $800, dar e eficient.
Filmele s-au prezentat intercalat cu explicatiile instructorului, care ne-a lasat sa si demonstram pe manechine.. Destul de greu sa apesi 2 inch, mie mi-a fost greu sa fac corect ( se auzea un click atunci cand apasai cat trebuie), si cred ca obosesti foarte repede daca mai si trebuie sa faci CPR 2 min.
sâmbătă, 17 mai 2014
Nume pentru o fetita
M-am trezit azi ca m-am indragostit. De un nume. Imi place Lotte. foarte mult, aproape ca imi doresc o fetita sa se potriveasca acestui nume.
Ar fi ca motul de pe tort. Iar suntem pe marginea galetii, incercam sa nu ne pierdem echilibrul. Pe 15 Iunie vedem daca mai stam aici sau o luam la picior.
Suntem un neam de calatori, asta suntem... Sau cum a zis tata mai bine, Scripcari, vesnic pe drum, cu scripca in spate..
Probabil ca din partea Nicului ni se trage, ca numai el a plecat la 3 ani pe jos, sa cucereasca Calea Grivitei. Era lasat singur sa se joace si a decis ca trebuie sa plece in lume, asa ca s-a tot duuuus, pana a ajuns la statia de tramvai. Tramvaiul era in statie, cu usa deschisa, invitandu-l sa-si continue calatoria, asa ca s-a urcat pe treptele masinariei, incantat, naiv, bebelus. Noroc ca o mana l-a tras inapoi, ca altfel, cine stie pe unde ajungea, il mai gaseau parintii?
Si nu a fost prima oara cand a avut astfel de tentative, tot timpul voia sa iasa din acel cartier stramt, voia sa mearga mai departe, sa vada ce e dupa... Dupa cladiri, dupa cartierul in care se nascuse, dupa... Uite asa a ajuns si dupa Oceanul Atlantic.


