Funny little story- Olga

It's good to have grandparents close, they say...


TRIGGERED TO THE MAX!

I kind of hesitated writing this e-mail, but I'll explain why soon! 

So, RIGHT after you left, grandma hurriedly called me over, and said, 'Please, can you wash the dishes? I'm too tired.'

and I said, 'Of course, Grandma.'

However, before I could even take a stride to the sink, she stopped me to tell me stories. At first, it was the boring usual, stuff like. 'Want to know what a good deal I got once? I paid only 200 lei for these pots that were worth 300! It was amazing...'

So I was polite and smiled and nodded blah blah. 

Then, it evolved into something worse... she just started telling me how the thieves stole our stuff from Poiana Sarata, and how much work she did. I was polite still.

Then, she began telling me about Liviu, her sister, and a lot of other people, before it eventually reached her brother (I don't know it was some weird name like Tiki). 

She was telling me how he did very bad living a super religious way, and she told me that you and mami were doing the same, forcing us to live something we didn't want, not letting us see things, enjoy things blah blah. 

She said, quote, 'They think life is all serious and about prayers and church... but no,' head shake. 'it's about being free and living fun, and looking at movies and going to places...' 

'You see, where even is your tv? why don't you have even that??? It's so wonderful, it tells you about so many amazing things.." 

I was like, 'Grandma, can you not see we have those laptops and phones?? We can search anything we want..'

but she shook her head and was like, 'no... no thats not it.'

I honestly forgot some of the things she said, but here are the main things she was pestering me about. 

1. How parents aren't always right (especially yours), and how I'll somehow WAKE UP AND REALIZE EVERYTHING, MY WHOLE LIFE, WAS WRONG!! BECAUSE I LISTENED TO MY PARENTS WOw.

2. Post and church isn't good. post is bad, 'cause she says so, and she gave me a few examples of people she met that didn't fast. MOST of them were because they had some medical problem. She said, 'How does fasting make you a better christian?? It's a prostie.' Too much church isn't good either apparently!1!1. It's also a waste of time to her. And then she started roasting Bunicu, and said, 'What good did going to church bring him? Nothing if you ask me... I always try to keep him to stay at home... but sometimes he just doesn't listen...'

3. One out of ten of families are christian, while the rest are 'normal' (in her words). She says it was such a horrible thing you guys did, by making us meet only christian people and befriending only them!1! Your parents should've made you become friends with normal people! the none christians cus they're the only sane people!! 

4. She began ranting about how she is so sad that I don't have friends and that I only stay at home. I said. 'Okay, grandma, but in america I always went out, and had plenty of friends and activities. Here there isn't much, or I've already seen these things (like shops and other random garbage).' She shook her head and said, 'Ahh. if I were you, I'd ask to come to grandma's house for three days. Then I'd go and hang out with Lidia or some friends and go to shops or a cofetarie and hang out! or watch tv and be trending!'

The last thing that MADE ME SO MAD was that she said. 'For now, I know you won't change but, maybe when you grow older, you're gonna realize what a life you've been living. not going to places, not meeting people, no tv... it's sad when I speak of you of these wonderful things. Listen, when you finally wake up and realize everything, I just want you to remember that I was the one who helped you free yourself from your misery. Please, remember it and try and help your siblings too! Let all my words sink in your head, and think about them hard!! I know you'll come to your senses soon.'

THE REASONS that this made me mad was

a) she came to ME because she thinks I'M WEAK! I'm in the 'vulnerable' teenage state right now, where my brain is the softest and most gullible, and she tried to BRAINWASH me so hard!!. She probably tried to change Codrin too, but realized he was hopeless because he was so disrespectful. At least I'm nicer, so she came after me like a HAWK! 

b) ok now here is the OUTRAGEOUS part! After this, I was silent, scowling at the floor because I had yet to wash the dishes. However, I wasn't budging an inch, because I didn't want to get near Bunica. Then she comes and says, 'Are you upset?" 

Lol, yes! 

But I kept silent, and just stared out the window, my lips pursed. 

And then she hugs me and kisses me (ew), laughs and steps away. Then she turns again and says, softly. "You know, you don't have to tell your dad or mom all of this." I look at her. She shrugs. "I feel like you should make a room in your brain and put these words in them and not tell them! Just let them cook in your brain..." 

And I kept silent more. 

"You're not gonna tell them, are you?"

"I can't say anything right now." I said, because idk, I was mad. 

But I knew I was gonna say anyway. 

She was silent also after that, but came after me once in a while, telling me not to tell you. Then she said it might make you guys sad, and that's why I hesitated, but I thought it must be for the best. 

And then the garage opened, and she hurried to me and said. "Why don't you just tell them that I was telling you a story about Liviu and Poiana sarata? Then you wouldn't lie and nobody would get hurt."

Ughhhhhhhh.

I was confuzzled (confused + puzzled) on what to do.  but decided on sending an e-mail anyhow. 

So yeah.

 I didn't say everything, mostly because I don't remember!1 but yeah it was horrible. And I was triggered because nobody came to save me!! 

well anyway. bye!

Also... if you don't confront her about this it would be kinda easier for me,... if u do talk to her, she'll hate me forever. soooo

Pica

Pica

Dupa o luna care a trecut fooarte greu, si in care in momentele de angoasa, Nectarie incepea plansul ca nu mai are niciun "friend", pentru ca iubita lui pica a ramas in San 

Diego, ieri, de ziua lui, a venit instiintarea de la posta externa pentru un colet. Nu i-am spus, ca sa ne crutam pe noi de pisari repetate la cap, si azi am fost in Calea

Vacaresti sa o iau. Nicu o pusese de la inceputul lui Aprilie in pachet, si pentru ca ramasese singur in casa pustie, il apucase dorul de noi, asa ca nu a vrut sa arunce nimic din lucrurile care mai ramasesera si pe care eu le sortasem pentru GoodWill. A umplut masina cu tot garbage-ul si acum se plimba cu ea, back and forth, de la servici, la camera inchiriata din casa chinezilor... :)

In pachet a pus paturica si ce a mai gasit prin camera baietilor, adica niste chilotei de-ai lui Nectarie care au fost deliciul momentului in care vamesii de la posta l-au deschis. Treaba lor, asta e rasplata pentru terfelirea decentei la care ne supun cand cauta prin lucrurile noastre personale.

Mi-a deschis poarta si cand a vazut cadoul nu mai putea de fericire, s-a invelit cu ea si spunea tuturor vestea, pana si Fragai i- a impartasit noutatea, dar vezi sa nu o intereseze pe catea.

S-a plimbat prin toate paturile cu degetul in gura si pica in cap, i-a aratat-o lui bunica si cand a vazut florile de pe masa primite ieri, a luat doua din ele si mi- a spus ca vrea sa-i dea flori picãi :))). Le-a infasurat in paturica si s-a plimbat cu ele prin casa. 

Piscu

Martie

• I want him to be named Stuie!

Ce nume e asta? Ok, sa-ti numesti copilul tau asa.. 

• Yeah, Bebe, don't you hear, mami is going to name him , not you.

Olga il sacaie pe Nectarie si incep amandoi o discutie contradictorie.

PNa la urma nici nu stiu ce rost au discutiile astea, poate doar de ascutire a spiritului critic, cand de fapt nici nu stiu ce o sa fie. Pare atat de indepartat totul, mai am atatea de facut pana atunci, incat problema numelui, e una miica.

Am cumparat cu putina vreme dupa ce am aflat, un Baby Doppler Sound, si ne-am hotarat intr-o duminica sa ne ascultam inimile cum bat. Unele erau mai puternice si mai sigure, a lui Codrin era ca o toba, perfecta, egala, puternica. A mea era oarecum obosita, molesita. Nectarie si-a ascultat-o si pe a lui, fiecare era amuzat sa auda tic tacul secret care ii tinea puternici.

Am profitat de invalmaseala creata si am pus dopplerul pe burta, mai jos, unde credeam ca e. Imediat s-a auzit o inimioara batand si i-am intrebat pe copii ce-o fi asta.. 

Olguta era invelita cu o patura rosie si imi zice putin zapacita:

• "Inima ta? "
• In chiloti? Ii raspund eu.

Cornelia fu pe faza si raspunse ca la scoala

-E un baby!

• What? What? Olguta incepu sa-si falfaie mainile invelite in patura rosie, arata ca o pasare care nu putea sa-si ia zborul, prea grea, prea naucita de vestea primita. 

-It's a baby! I knew it! Zise Codrin din bucatarie, de dupa countertop. Am vazut-o pe mami ca lua prenatale!

Nectarie prinse ideea din zbor si incepu sa strige entuziasmat

-We are going to have a baby!

Cornelia sarea pe minge, bucuroasa ca a ghicit, Olguta inca nu digera vestea si tot striga furioasa, "a baby?", pana am recunoscut si noi si asa se asternu tacerea. Toti erau excited, bulversati, incepusera sa isi puna intrebari, o daa!, si ramasesera putin in expectativa.

Acum am golit casa, si arata atat de bine, curata si parca mai frumoasa. E delicata si pare mai vesela fara atatea dulapuri si haine si carti.

Noaptea ma scol pe la doua trei si nu mai pot dormi. Mi e frica de mama :)), nu stiu cum sa ii dau vestea. Ma deprima cand stiu ce va gandi. Ma simt foarte vulnerabila si ne- protejata, iar asta e numai vina mea, stiu. Brusc, lumea mi se pare urata, plictisitoare, aceleasi piese de teatru peste tot, aceleasi personaje boring, aceleasi idei redundante, imi pare ca am 100 de ani si am mai trecut odata prin astea, am obosit sa le vad. Seara ma culc obosita, dimineata ma scol si mai obosita. Vom pleca in curand, atat am asteptat si acum... acum mi-e frica.

Ravase dragi

De abia ajunsi aici si primim scrisorele pline de dragoste din lumea cealalta. 

Megan, fosta profa de arte a lui Olguta, ne trimite iubire la plic :)

Boys

Last day

Caracter

Asta e pentru Maria, sa vada ca probleme sunt pe la toate casele :)

Verisori

 

Codrin si Cezar

Parintii mei, cu Daniela, sora-mea, de vreo 3 ani. Mama avea 22.

Have a trumpalicious year! :P

Cum am terminat anul vechi si am inceput apoi, anul nou. 

Ca o regula, de 1 Ianuarie mergem la plaja, doar in ultimii doi ani :)

Christmas Party...?

Ieri au avut bobocii mei prima lor petrecere de adolescenti. Biserica greceasca s-a gandit sa adune high/middle schoolers si sa aiba o mice petrecere inainte de Craciun. Tare m-am bucurat sa ii las sa mearga acolo, pentru ca mama tot ma banuieste ca ii tin sub un clopot de sticla si dupa excursia noastra in Romania, in care au vazut cata libertate au verisorii lor si prietenii, acum imi doresc sa le dau prilej sa iasa mai mult in lume. Alt motiv ar fi fost ca era un mediu bun (teoretic), in cadrul bisericii.

Codrin era cam speriat, Olguta era extatica. Ce amuzant totusi, ca asteptarile mele au fost atat de diferite. Terri mi-a scris despre dress code - cica sa fie Christmasy - asa ca eu i-am dat Olgutei o rochie neagra si un blazer deasupra, cu tights. Kayla a venit in blugi cu un pulover cu motiv de braduleti rosii pe el. Ceilalti tineri tot la fel, un pulover rosu cu motiv de Christmas:D, adica om de zapada, braduti, big lollipop, etc.. Crazy! Aici s-a vazut clar diferenta de cultura, m-am simtit iar out of the place, si mai incolo, cand am ramas singura, iar am inceput sa ma intreb, ce caut eu de fapt aici?

I-am lasat acolo cu inima stransa (clar sunt helicopter mom).
Cand am intrat in camera mare, decorata cu funde rosii, scaune imbracate intr-un fel de hainute castanii-rosiatice, am observat ca era si preotul grecesc acolo, probabil superviza toata aglomeratia. Codrin si Olga parca inghitisera un ou fierbinte, stateau ca niste papusi incremenite pe niste scaune, aproape mi s-a facut rau cand i-am vazut. Ceilalti se cunoasteau toti, erau in elementul lor. M-am entuziasmat deodata cand am zarit-o pe Seraphima Karbo, fata preotului din Colorado Springs, era si ea pe acolo, ce lume mica e America asta..

Codrin a iesit afara la un moment dat, si mi-a trantit ca e o petrecere numai cu mexicani, lol, dar Olgu isteata ii spune "Nu mai, nu stii ca asa sunt grecii? Par carliontat, sprancene stufoase, nasuri mari si coroiate, esti la Biserica Greceasca, ce te asteptai?". Asta l-a intaratat si mai tare pe Codrin si au inceput sa dezbata despre care sunt de fapt grecii autentici
Noroc ca a venit Terri si petrecerea a inceput, asa ca i-am lasat acolo si am plecat cu ea prin oras, trei ore. Nu ma scoate Nicu prin oras, si ma scoate ea, haha..

In fine, nu m-au sunat sa vin sa ii culeg de acolo si cand m-am dus sa ii iau erau in biserica mare, intr-un fel de slujba mica de multumire. Frumos, sper sa le ramana amintiri placute (desi nu m-am abtinut sa ma gandesc la cati o sa ramana in biserica dupa ce trec de valurile vietii, e o cursa discreta aici, "care pe care").

Petrecerea a fost de fapt ceva organizat, foarte diferit de ce eu si Nicu ne asteptam, au organizat jocuri, au ras, au glumit, s-a organizat o tombola, pentru ca fiecare din participanti adusesera cate un cadou, asa ca fiecare din ei a plecat cu un cadou. Noi ne asteptam la muzica si bautura, 😝.Buu!

Inainte party-ul asta noi le-am facut instructie, ce asteptari sa aiba, cum sa faca conversatie, sa nu accepte bauturi sau cadouri mancabile de la necunoscuti.. etc. Deh, ca niste parinti responsabili. Si speriati. Si panicosi ce suntem.

Azi de dimineata Nicu a fost in forma si a tinut un speech despre gasirea unui partener potrivit in viata - lucruri cum ar fi chemistry, bad habits, despre cum trebuie sa impaci si inima si mintea in alegerea unei fete bune, sau a unui baiat, dupa caz. Cred ca copiii se uitau cam ciudat la el, hihi, poate e prea devreme pentru ei, ca nu au niciun gand de fapt, dar cu cat incepem mai devreme cu atat mai mare probabilitatea sa le si ramana ceva in cap.
Ce mult m-ar fi ajutat pe mine sa am astfel de discutii cu parintii mei, nu neaparat ca as fi gasit pe cineva mai bun, cat mi-ar fi intarit relatia cu ei, relatie care intotdeauna a fost scortoasa, de supunere neconditionata, neintelegeri si suparari mocnite.

Well, inceputul l-au facut. Ma bucur ca inca ne iubim si ne acceptam unii pe altii, ca suntem impreuna si putem povesti. Inca pot sa vorbesc cu ei si ei sa ma asculte, sunt curiosi, nu ne resping. Datorez asta homeschoolingului, faptului ca suntem impreuna mai mereu, mergem peste tot in formatie completa, nu exista secrete(prea mari) si nici banuieli, nemultumiri ascunse. Sunt altele in minus, dar ce sa facem, le luam cum ni le da viata, pe rand, cu inima dragastoasa.

Ani

Rasfoiesc cartile aduse din tara. Ce bucurie sa il intalnesc iar pe Mircea Eliade... nu ma plictisesc sa ii cumpar iarasi toate cartile.
Asa ca acum recitesc Nunta in cer. Eliade povesteste despre o Ileana. Imi place numele asta, si, involuntar, ma gandesc 'daca o sa am o fetita, o sa o cheme Ileana'. .. Abia apoi ma trezesc la realitate. Am 40 de ani si sansele sa mai am o fetita sunt aproape de 0. Asta da salt in timp. Parca e un gol prea mare intre 20 si 40, ori au trecut prea repede, ori altcineva i-a trait pentru mine. Daca nu ar fi copiii sa imi reaminteasca anii, as crede ca cineva a facut o gluma. Timpul asta, ce notiune alunecacioasa! De ce nu s-a inventat oare alt nume, care sa masoare varsta sufletului, nu a corpului celui plin de bube?

Ultima reduta

Si ultimul dintre ei, o izbanda mica pentru mine.

Cartea cu care l-am țintuit in pat e un comic book de fapt, asta l-a atras pe el, si vad ca a facut trecerea mai usoara de la imagini la scris. A stat ceva timp deslusind imaginile si s-a rugat neincetat de Cornelia sa ii citeasca (i-am citit cu randul, pana am obosit).

Ideea de scoala i-a venit incet incet in cap si am reusit sa-l pun la masa pentru vreo10 min, cateva zile. Acum e iar in faza de rebeliune, se scoaladedimieatasifugein curte, de unde cu mari rugaminti mai intra in casa. In fiecare zi trag de el, de ei, dar hei!, asta e lupta, trebuie sa o duc. 

Am venit oarecum incarcata din Romania, dupa ce am vorbit cu Fr Filotei. Inca ma amuz - de unde ma asteptam sa traga linie si sa stabileasca niste limite, el le-a rupt si mi-a lasat mana libera sa fac homeschooling pana la 20 de ani..:) Ce minunatie! Cum se mai schimba oamenii, nu pot decat sa ma mir ca prostul (proasta) si sa fac ce stiu ca trebuie. Târâș grăpis, cu copiii dupa mine, toti calare pe mine, impreuna cu vasele din chiuveta, mancarea, ordinea, rufele din cosuri, etc etc

Nectarie

-"Don't talk to me! My ears are already broken from so much Romanian. "

zbang

Intalniri

Am avut o lista lunga de intalniri:Mihai Motei/Ileana Voicescu/Mirela Sfaraiala/Alina Bostan si parintele Bostan/Ioana Ifrim/Fr.Filotei/Ileana Achim/Irina Floarea/Claudia si Danion & kids/Mihnea D &familia /Cristina Balan/Adriana Calin/Catalina, Vali/Lorena Mims/D-na Steliana/Radu Popescu/Alina Villanova

Am avut o lista lunga de prieteni dragi cu care am vrut sa ne intalnim. Ba mama s-a suparat putin ca tot timpul eram ocupata cu cate o vizita, ar fi vrut sa stea mai mult cu noi, saraca. 

Cand am plecat in acest voiaj, Nicu a facut o lista cu motivele pentru care am platit aproape $10k pe bilete, si primele doua erau intalnirea cu bunicii (pentru copii) si dentist (pentru noi doi). Mai mult decat ne-am asteptat, calatoria asta a fost un succes, mai ales ca i-au rezolvat dantura lui N, caci sansele sa se gaseasca o solutie erau foarte mici, chiar nu ne-am asteptat sa gasim o solutie in afara de implanturi. Slava lui Dumnezeu!

A fost amuzant inca de la inceput, caci nici nu ajunsesem bine la aeroport si Nicu, nemultumit de ceva, ca nici nu-mi mai aduc aminte motivul, a decretat acrit: "Calatoria asta e ratata!!". Pe noi ne-a bufnit rasul, caci tocmai ne inhamasem cu rabdare si dorinte ascunse, iar el a dat cu toate de pamant, intr-o clipita. Dar le-am ridicat de pe jos si plini de voie buna ne-am continuat calatoria, gratie serotoninei de care benefieciem cu totii din belsug. Slava Domnului pentru toate!
Am avut tot felul de impresii si senzatii, cred ca am trecut foarte repede de la incantare la dezamagire si invers, si ce ma amuza mai tare era ca toata lumea se astepta la un verdict defavorabil, un fel de multumire ascunsa, "ti-am spus eu!".  A fost bine ca ne-am pregatit dinainte, ne facusem lectiile si asteptam dezamagirile, asa ca nu ne-am socat prea tare 

(paranteza sa povestesc un moment comic din tramvai, Nicu era cu toti copiii iar niste cocalari mai incolo injurau in gura mare. Copiii priveau incantati pe fereastra, nefiind constienti de insemnatatea injuraturilor, limbajul neaos nu le e cunoscut. Nicu se facuse verde, rosu, apoi maro de nervi, dar vazand copiii ca nu inteleg nimic s-a calmat :))) Passons..

Dar am regasit locurile tineretii, si mirosurile, si casa care ne astepta, am inconjurat orasul plin de biserici si am remarcat cersetorii batrani care ne-au inmuiat inimile. Aici nu sunt astfel de cersetori, (ah, si tin minte cat de tare ma iritau pe vremea cand stateam in Bucuresti), dar acum i-am privit altfel, le-am simtit unora disperarea, o femeie la metrou croseta botosei si manusi prea mici pentru manutele lui Nectarie, un batranel imbracat ca-n secolul trecut, se prelingea pe langa un zid, fara sa zica nimic, oameni sarmani care nu cereau, dar acceptau cu plansul innodat in barba, de oamenii astia mi-a fost drag si i-am iubit. Ei ne mai cojesc sufletul, sa iasa la iveala dragostea incatusata. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu ne uita, si de aceea ne lasa cersetorii, sa ne mai scoata din egoismul nostru.

Apoi m-am bucurat sa vad oamenii in tramvai, pe strada, in taxi chiar, inchinandu-se in fata bisericilor, si nu m-am mai simtit urmarita cu privirea, m-am simtit acasa. 

M-am afundat in mirosuri, in trecerea timpului, am inspirat cu nesat amintirile, unele dureroase, majoritatea triste, dar placute intr-un fel. 

Mi-a placut Bucurestiul si nu am simtit ca s-a schimbat prea mult (bine, cateva constructii oribile, un pod ici colo care incerca sa dea maretie orasului, niste mall-uri gigant, bla bla) insa spiritul orasului vechi a ramas acelasi, asa l-am simtit... Oamenii sunt altfel - clar!, dar eu inca il vad prin ochii unei studente, asta a fost cea mai formidabila perioada din anii trecuti. M-am strecurat printre tinerii tunsi, cu codita pe mijloc, printre cei imbracati cu sacouri, ca niste fazani fuduli, printre cei care injurau si se certau cu cineva, imaginar sau nu, si am urmarit un fir subtiiiire, care ma tragea spre locurile stiute.

Magia poate sa dispara, evident, ca nu dureaza mult, dar si-a facut efectul si mi-a oblojit singuratatea. Minunat a fost ca in aceasta magie, ne-au urmarit si copiii, au intrat cu noi in tunelul amintirilor, dupa atatea povesti povestite seara la taifas, cu Nicu pe canapea si ei pe covor, caci voiau sa vada cu ochii, cele inchipuite de noi. 

Cu mama, intr-un magazin

Cu nasa Corneliei, Ioana (s-au bucurat amandoua foarte mult sa se revada, Ioana o iubeste cu tot sufletul pe Cornelia si a scufundat-o in dragoste si cadouri si sfaturi si blandete)

cu Ioana din nou! Le-am spus ca atunci cand vom ajunge in Ro, ne vom da cu metroul si cu tramvaiul si toate alte masini pana o sa vomite, ca sa se sature si sa prinda gustul pe care l-am simtit si noi:) Le-a placut foarte tare!

In Parcul Bazilescu, unde nu era nimeni :)

Si cu Dana :)

cu parintele Filotei, de la Bradetu

Cu AlinaVillanova si baietii ei, in Brasov

 LA plimbare prin BRasov, again

 Biserica Neagra si noi

Inauntru erau interzise fotografiile, bineinteles, numai ca i-am lasat pe cei doi mari in biserica si s-au tras repede in cadru :)

LA tara, in via mamei

Pe drumuri de tara

Sunt si lucruri cu care nu ne obisnuim, cum ar fi mirosul de tutun, pretutindeni, sau traficul ingalat din care nu se mai poate iesi decat facand sfortari supra omenesti, inghiontind, injurand, lasandu-te sa cazi jos, cat mai jos, pana la glezna broastei, ah!, cu astea nu vreau sa ne obisnuim, le-am evitat, am inceput sa luam tramvaiul, masina, orice.

Apoi alt lucru de care ne dezobisnuisem, a fost ritmul alert al vietii de oras mare. O vanzoleala continua, o lupta, pentru a indeplini niste chestii infime - sa prinzi tramvaiul, sa ajungi la ora la care trebuie la o programare, sa mergi nustiu unde sa cauti nustiu ce produs care numai acolo se gaseste si e f important - lucruri care ne-au secat energia, si care, in mod obisnuit nici nu conteaza, dar prinsi in mrejele orasului, trebuie sa le faci, esti impins de la spate sa le indeplinesti. E ca si cum nu te poti opri pe loc, nu poti sa zici 'stop', trebuie sa intri in joc, altfel... ceva se rupe. 

La fel am simtit si in New York, si cred ca de aia am plecat de acolo, pentru ca nu era un loc unde sa putem creste copiii.Ne-am intors in San Diego, f obositi, recunoscatori pentru traficul de aici, pentru liniste si faptul ca vecinii, nici macar nu ne cunosc prea bine. In astfel de orase mari, s-a inventat meme-ul de pe tricouri, "Life's a bitch and then you die". Prea mult zbucium pentru a indeplini niste fapte marunte, prea multa risipire. 

Inteleg acum foarte bine groaza bunicii lui Nicu cand a ajuns in oras prima oara, i s-a parut extraordinar de periculos ( si pe atunci trecea o masina la jumatate de ora pe strada:)), nu avea curaj sa traverseze o strada mica, asa ca s-a ascuns in apartamentul copilului si apoi a plecat repede la ea acasa, in sat, unde si-a regasit ritmul. Cred ca si noi am ajuns pe acolo, ne dorim liniste si tumultul orasului ni s-a parut obositor.  De n-ar mai circula masini deloc, ar fi posibil sa ne readaptam.

Despre trafic... Infrastructura, autostrade, nu existau niciunde astel de lucruri. Pe sosele se mergea calare pe linii, benzile nu erau un numar intreg, erau 1 si jumate de banda, 2 benzi si un sfert, ceva curios pentru noi si de neinteles, un fel de colcaiala si culmea, niste reguli intelese tacit de cei care conduceau. Ne retrageam seara in casuta din Chitila storsi de putere, de energie. E ceva gresit cu noi sau cu tot ce se intampla acolo?

Pentru un oras civilizat, cum se pretinde, Bucurestiul e in deficit la comfort, se vede ca nu se gandeste nimeni din conducerea primariei la oameni. Se gandesc doar cum sa impresioneze un strain venit in concediu in oras - cu poduri marete, malluri megalomane, boutique-uri, shops, brand-uri care rup gura targului - dar nu se gandesc sa faca si ei toalete decente, sosele, bike lanes, cosuri de gunoi, banci sa se mai odihneasca omul, nimic care sa arate ca ii intereseaza o minima educatie igienica, sau bunastarea celor care traiesc acolo, in mijlocul lor.. Asta ma intristeaza foarte tare, caci amprenta romanilor o gasesc oriunde. 

Ma duc la o biserica romaneasca din Anaheim, US, toaletele sunt infundate, wc-ul murdar, nu exista hartie de sters pe mana, si toata atmosfera e de neingrijire. 

In toaleta de la biserica OCA, oamenii se straduiesc sa isi stearga orice urma ca au fost acolo, au grija sa lase wc exact cum l-au gasit, curat, daca nu e hartie, se duc si cauta, sau anunta pe cineva sa vina sa inlocuiasca. 

Lipsa de grija a romanilor pentru aspectul asta, (care e primar, de acord) dar absolut necesar, caci nu s-a nascut inca omul care nu foloseste toaleta, e de necrezut! 

Well, in mare totusi, cred ca suntem satui de singuratate, de lipsa prietenilor in acelasi spirit, de aceasta sincopa in viata noastra, care nu ne mai lasa sa ne legam de oamenii si locurile dragi in care ne-am nascut, de normalitatea care ne-o da cate o biserica aruncata ici colo, destul de des ca sa le simti ca fiind ale tale, din tine, din stramosii nostri, de toate astea ne e dor. 

Si poate o sa ne plictisim si o sa cautam iar linistea si solitudinea, dar acum simt ca tuturor ne-a lipsit foarte mult Romania, chiar daca Nicu nu vrea sa recunoasca. 

Codrin s-a lipit imediat de copiii prietenilor cu care ne-am intalnit, i-a placut in mod special faptul ca avea mai multa libertate, l-am trimis la magazin sa cumpere ceva, putea sa mearga pe strada, singur, sa decida el, asta e ceva fantastic aici, guys, daca nu e in scoala publica. Sunt doua civilizatii diferite, distante mari, alta structura a caselor, magazinelor, e... diferit. Iar el e la varsta cand nu mai vrea sa stea dupa noi, sa-l plimbam cu masina, vrea sa exploreze singur... il inteleg.

si cand erau mici :)

Olguta s-a bucurat de Nectaria Claudiei, s-au bucurat sa vina atatia prieteni la noi in vizita, sunt foarte recunoscatoare tuturor ca nu ne-au uitat si inca ne iubesc, ca si-au smuls din iuresul zilnic cateva clipe sa se arunce in valtoarea traficului si sa vina sa ne cunoasca, sa dea putina iubire si copiilor mei, sa ne arate dragoste si sa ne faca sa nu ne simtim singuri si straini.

Acum asteptam sa vedem cum aranjam lucrurile aici. Nu vreau sa fiu nici optimista, nici deprimata. E o schimbare care o sa vina. 

Sper sa facem fata cu bine la tot.