Suntem parinti rai,nepasatori. Si femeile nu folosesc vremea sarcinii pentru a incepe educatia nu numai duhovniceasca, ci pur si simplu morala. Iar dupa aceea ne miram cum se face ca avem asemenea copii. Or, purtarea acestora , tendintele lor sunt, pe langa toate celelalte, si urmare a educatiei primite de la noi. Pentru ca nu facand morala se educa copiii. Daca in familie este pace si intelegere, liniste si dragoste, copilul deja capata o experienta duhovniceasca normala. Daca in casa sunt neintelegeri, certuri, rivalitate intre parinti, pe scurt, orice manifestare a neiubirii, copilul capata rani sufletesti care apoi vor trebui tratate toata viata, si vindecarea lor sta sub semnul intrebarii. In felul acesta, cu nechibzuinta, ne putem mutila propriii copii. (Protoiereul Vladislav Svesnikov)
Majoritatea greselilor din educatia religioasa privesc cel de-al treilea aspect al vietii religioase, si anume sfera “expresiilor”. Parintii si dascalii se grabesc sa le imprime o serie de deprinderi exterioare, fara sa le lege cu lumea launtrica a copilului si, mai mult, adesea ignorand de-a dreptul aceasta lume. Sa luam, de pilda, rugaciunea. La o varsta frageda, copiii sunt gata sa repete dupa cei mari cuvintele rugaciunii, sa-si faca cruce, sa sarute iconitele. In urma acestor actiuni exterioare, in sufletul de copil, care este curat si neincetosat duhovniceste, apar cu usurinta miscarile launtrice corespunzatoare. Trebuie insa sa deschidem pentru rugaciune si sufletul copilului, nu doar gura. Cel mai bun mijloc de a imprima in sufletul copilului ceea ce corespunde cuvintelor rugaciunii, sensului semnului crucii, este de a nu asista pur si simplu la rugaciunea copilului, ci a te ruga tu insuti impreuna cu copilul, punand in aceasta rugaciune toata puterea, tot focul sufletului tau. Rugaciunea parintilor se intipareste atat de adanc in sufletul de copil, incat devine pentru el un vector real al experientei duhovnicesti. (Protoiereul Vasilie Zenkovskii)
Cand parintii incearca sa-si induplece copiii sa se indeletniceasca cu stiintele, le spun mereu: “Cutare om de neam prost, desavarsindu-se in retorica, a primit o dregatorie foarte inalta, a dobandit bogatie mare, si-a luat nevasta bogata, si-a facut o casa grozava, a devenit vestit si temut”, pe cand de cele ceresti nimeni nu aminteste macar o data… cantandu-le cantecul acesta chiar de la inceput copiilor vostri, nu-i invatati altceva decat temelia tuturor patimilor, facand sa se salasluiasca in ei doua patimi, cele mai puternice dintre toate: iubirea de castig si slava desarta, care este si mai pacatoasa…. trupul nu poate trai prea mult daca se hraneste cu hrana vatamatoare: nici sufletul, primind asemenea indemnuri, nu se poate gandi vreodata la ceva barbatesc si maret cu adevarat. (Sfantul Ioan Gura de Aur)
Foarte multi parinti, care isi iubesc mult copiii, ii strica intr-un fel, fara sa inteleaga, din pacate, ce mult se vatama acestia atunci cand mama, de pilda, dintr-o iubire trupeasca exagerata, ii zice copilului, imbratisandu-l si sarutandu-l: ce copil bun am, cel mai bun copil din lume!” si asa mai departe. De la o varsta foarte frageda (cand inca nici nu poate sa constientizeze aceasta), copilul dobandeste, fara voia sa, o parere inalta despre sine- si, bineinteles, inceteaza sa mai simta nevoia puterii bune a lui Dumnezeu si nu se pricepe sa-I ceara ajutorul. Asa se formeaza in sufletul lui ingamfarea, si foarte multi o iau cu ei in mormant, fiindca nu se pot desparti de ea. (Staretul Paisie Aghioritul)
Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor. (Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)
