"Dumnezeu ne-a creat sa fim persoane emotionale -cu sentimente. Simtim iubire, ura, bucurie, disperare, fericire, tristete, furie, frica, frustrare, pace. Toate acestea sunt parte din natura noastra umana.
Orice emotie poate castiga controlul asupra noastra daca este lasata si ingrijita sa creasca.
Lumea noastra se umple incet, incet cu persoane sclave ale propriilor emotii . Putem s-o numim boala mentala si sa ne intitulam victime, uitand ca noi am cules micul ou, l-am ingrijit, i-am tinut de cald, l-am hranit pana a ajuns la un dragon stapan pe noi.
Este desigur mult mai usor sa omoram dragonul cand este mic, chiar daca e in coaja oului. Dar de multe ori, nu-l recunoastem.
Primul dragon cu care ne luptam e dragonul rosu- dragonul maniei si al furiei. Ca mame, putem sa gasim acest dragon prezent in vietile noastre mai mult decat in alte momente. Atat de des ne dorim ca in memoria copiilor nostri sa nu aparem ca mame suparate - si totusi ne simtitm fara putere in a schimba ceva. Ne aflam in acea definitie de "mame nesanatoase"- gandind ca vom obtine rezultate diferite, desi procedam la fel.
Pentru mine, recunosc ca mica samanta care a fost depusa cu mult timp in ganduri si asteptari egoiste, acum s-a transformat in idoli.
Am crescut intr-o casa unde mania nu era obisnuita. Mama devenea iritata foarte rar, dar cand ajungea la un punct maxim, incepea sa tipe. [..] Intre noi, copiii, furia era starpita din fasa, de fiecare data cand existau momente de tensiune. Imi aduc aminte ca am ramas peste noapte la casa unei prietene si la masa, fratele ei, a inceput sa se certe cu mama lor pe un ton ridicat. Asta m-a facut sa izbucnesc in plans, desi ei m-au asigurat ca nu se certau, ba dimpotriva, era un fel de joc, de tachinare... Ce ciudata a fost pentru mine aceasta experienta:)
Apoi am avut copiii, si asta a dus la experimentarea maniei si a furiei foarte des LOL. Cearta lor, micile ciorovaieli, purtarile neadecvate, faptul ca trebuia sa le repet odata si inca odata, si inca o data :) sa faca ceva- asta m-a impins peste limita rabdarii, si m-am simtit asa cum nu am mai fost vreodata. M-a speriat. [..]
Imi amintesc ca intr-o dimineata m-am trezit pana la gat in aceasta furie, manie, indignare si atunci L-am rugat pe Dumnezeu sa ma ajute, sa imi arate ce sa fac cu mania care ma sugruma. Imediat, am primit un telefon, era cea mai buna prietena a mea, un fel mentor al meu. Nu e uimitor Dumnezeu?:). In timpul convorbirii, si apoi ani dupa aceea, Dumnezeu m-a invatat 3 lucruri care fac diferenta. Credeti-ma, inca o dau in bara de multe ori, dar nu mai ajung la faza in care incep sa-mi fac juraminte stupide in cap, Slava Domnului!
In primul rand, prietena mea a inceput sa se roage pentru mine, apoi mi-a facut rost de un set de casete numite The Godly Home . Aceste casete, la fel ca si alte carti bune, cea mai recenta se numeste Raising Godly Tomatoes m-au ajutat sa fiu mai consecventa in educarea copiilor si in functia mea de mama:)
Am ajuns sa-mi fac obiceiul de a ignora comportamentele proaste pana cand iritarea crestea, crestea si in cele din urma explodam. Dar, faptul de a spune un lucru o singura data, cu notiunea de regula, care se aplica ca mod de disciplinare in cazul neascultarii, a ajutat imens. Chiar dupa ce am invatat aceasta lectie, m-am surprins cazand in aceeasi patima a lenii si a complacerii. Dar merita efortul care trebuie facut.
Al doilea lucru, Dumnezeu m-a invatat sa imi iubesc copiii cu dragostea Lui, nu cu dragostea mea. Am invatat asta cu ceva timp in urma in casatoria mea, dar pentru mine, cu copiii -pentru care simteam ca trebuie sa am o masura de control- era mai greu de controlat aceasta dragoste. Ca mame, avem multa dragoste care vine in mod natural pentru copiii nostri, dar sunt si aici momente cand putem gasi ca ei sunt chiar neplacuti-suna ingrozitor-si chiar *este*.
Dumnezeu m-a invatat ca nu exista dragoste adevarata in mine pentru copiii mei. Dragostea naturala e atat de plina de ganduri egoiste si motivatii incat nu-i de mirare ca incepem sa ne pierdem cate putin aceasta iubire, atunci cand lucrurile incep sa devina mai dificile. Nu-i de mirare ca ne putem uita la comportamentul copiilor nostri si sa ne gandim ca ei fac asta pentru a ne enerva sau pentru a ma face sa arat rea. Atat de mult din preocuparea mea pentru lucruri lumesti se regaseste in comportamentul lor:( Atunci cand se poarta rau, o voce in capul meu imi spune cat de nefolositoare, nechibzuita si proasta am fost:(
-------------------------------------------------------------------------------
Totul se leaga acum cu depresia si ideea de a ma complacea in suferinta, pe care le-am avut toata viata.
Dar Dumnezeu m-a invatat in acelasi timp, cat de mult ma iubeste- da, chiar pe mine care faceam totul atat de rau! Cand am experimentat cu adevarat iubirea Lui, abia atunci am fost in stare sa opresc incet, incet, aceasta auto-distrugere care ma macina. Si m-am vazut in oglinda ochilor Lui- unica si frumoasa.
Si dupa toate astea am putut recunoaste:
"Doamne, 'nu pot' iubi aceasta persoana. E imposibil. Dar Tu ma poti invata sa o iubesc."
...
Pentru ca Dumnezeu m-a invatat cat de mult ma iubeste, mi-a aratat lucrarea lui in mine.
Pentru ca El mi-a umplut inima cu iubirea pentru El.
Cand am recunoscut ca sunt incapabila sa-mi iubesc copiii asa cum trebuie si m-am dat la o parte, atunci am simtit ca dragostea lui Dumnezeu lucreaza in copiii mei, prin mine. Si nu a fost doar un singur moment. Au fost momente dupa momente, cand a trebuit sa fac aceasta alegere. Si cand fac asta, toata mania si furia acumulate se topesc, iar eu stau si admir lucrarea lui Dumnezeu.
In al treilea rand, M-a mai invatat ca de la El pornesc toate in viata mea- bune, rele, enervante, dezagreabile, orice.. Daca ma uit la neascultarea copiilor mei si ma supar pe ei pentru ce au facut, eu de fapt ma uit la o cauza secundara.
(cartea The Christian's Secret to a Happy Life scrisa de Hannah Whitall Smith http://www.ccel.org/s/smith_hw/secret/secret_c.htm explica mai mult acest concept).
Dumnezeu, de fapt, permite aceasta situatie in viata mea pentru ca eu sa cresc inauntrul meu, sa ma schimb, sa ma apropii mai tare de El.
Am invatat ca trebuie sa ii multumesc lui Dumnezeu nu numai in timpurile de restriste, atunci cand sunt incercata, dar trebuie sa multumesc si pentru aceste timpuri. Asta e mult mai usor cand am parte de greutati in viata, si mult mai greu daca persoanele pe care se presupune ca eu le educ si le pregatesc pentru viata, imi provoaca mie rautati si ma chinuie.
Tot ce trebuie sa fac, e sa spun "Multumesc Doamne" si sa dau acel ou al dragonului rosu(care mai tarziu s-ar putea transforma in manie/furie) lui Dumnezeu.
Acest lucru imi da libertatea sa lucrez calm si iubitoare cu pacatele copilului meu.
Cu cat a crescut dragonul mai mare, cu atat de multe ori trebuie sa trecem prin aceste etape de mai sus, inainte de a-l lega si a-l distruge.
Rugaciunea care te salveaza spune: "ceea ce la oameni e cu neputinta, la Dumnezeu toate sunt cu putinta" si apoi "Multumesc Doamne" pentru ca ai permis toata aceasta frustrare in viata mea, astfel incat sa ma aduci pe mine si pe copii mei mai aproape de Tine.
Si mai este si credinta ca Dumnezeu poate, si ne transforma pe noi, dinauntru in afara, pe masura ce noi ne scufundam mai mult in El.
E o lupta ce nu trebuie pierduta niciodata si la care nu trebuie sa renuntam!
Asa cum Matt Kaufmann scrie intr-un articol "Cand ne conduce mania" din revista Focus:
"Mania trebuie experimentata in perioade scurte, apoi indepartata sau impartita in ganduri pozitive. Aceia care o lasa pe termen lung sa-si faca cuib in sufletele lor, sunt predispusi sa se regaseasca sub dominatia celui rau. Si daca asta se intampla, atunci cauza originara nici nu va mai conta macar..."
"
