- I want him to be named Stuie!
Ce nume e asta? Ok, sa-ti numesti copilul tau asa..
- Yeah, Bebe, don't you hear, mami is going to name him , not you.
Olga il sacaie pe Nectarie si incep amandoi o discutie contradictorie.
PNa la urma nici nu stiu ce rost au discutiile astea, poate doar de ascutire a spiritului critic, cand de fapt nici nu stiu ce o sa fie. Pare atat de indepartat totul, mai am atatea de facut pana atunci, incat problema numelui, e una miica.
Am cumparat cu putina vreme dupa ce am aflat, un Baby Doppler Sound, si ne-am hotarat intr-o duminica sa ne ascultam inimile cum bat. Unele erau mai puternice si mai sigure, a lui Codrin era ca o toba, perfecta, egala, puternica. A mea era oarecum obosita, molesita. Nectarie si-a ascultat-o si pe a lui, fiecare era amuzat sa auda tic tacul secret care ii tinea puternici.
Am profitat de invalmaseala creata si am pus dopplerul pe burta, mai jos, unde credeam ca e. Imediat s-a auzit o inimioara batand si i-am intrebat pe copii ce-o fi asta..
Olguta era invelita cu o patura rosie si imi zice putin zapacita:
- "Inima ta? "
- In chiloti? Ii raspund eu.
Cornelia fu pe faza si raspunse ca la scoala
-E un baby!
- What? What? Olguta incepu sa-si falfaie mainile invelite in patura rosie, arata ca o pasare care nu putea sa-si ia zborul, prea grea, prea naucita de vestea primita.
-It's a baby! I knew it! Zise Codrin din bucatarie, de dupa countertop. Am vazut-o pe mami ca lua prenatale!
Nectarie prinse ideea din zbor si incepu sa strige entuziasmat
-We are going to have a baby!
Cornelia sarea pe minge, bucuroasa ca a ghicit, Olguta inca nu digera vestea si tot striga furioasa, "a baby?", pana am recunoscut si noi si asa se asternu tacerea. Toti erau excited, bulversati, incepusera sa isi puna intrebari, o daa!, si ramasesera putin in expectativa.
Acum am golit casa, si arata atat de bine, curata si parca mai frumoasa. E delicata si pare mai vesela fara atatea dulapuri si haine si carti.
Noaptea ma scol pe la doua trei si nu mai pot dormi. Mi e frica de mama :)), nu stiu cum sa ii dau vestea. Ma deprima cand stiu ce va gandi. Ma simt foarte vulnerabila si ne- protejata, iar asta e numai vina mea, stiu. Brusc, lumea mi se pare urata, plictisitoare, aceleasi piese de teatru peste tot, aceleasi personaje boring, aceleasi idei redundante, imi pare ca am 100 de ani si am mai trecut odata prin astea, am obosit sa le vad. Seara ma culc obosita, dimineata ma scol si mai obosita. Vom pleca in curand, atat am asteptat si acum... acum mi-e frica.
