luni, 28 ianuarie 2013

Ruth

Impreuna cu Ruth si copiii nostri, in Colorado Springs, inainte de a pleca spre San Diego.
Ruth este sufletul bun care ne-a primit fara sovaire pe toti 7 (eu, copiii, mama, tata) atunci cand am fost evacuati din casa noastra atunci cand a fost incendiul.
Ne-a dat noua dormitorul ei si al barbatului ei (acolo au dormit mama si tata) iar ei s-au culcat pe o saltea gonflabila. De fiecare data cand imi aduc aminte de intamplarea asta, sunt covarsita de gestul ei, cat de.."perfect" a fost, de crestinesc. Si imi aduc aminte ca nici macar nu a stat sa se gandeasca, a reactionat impulsiv, pe moment, si ea si sotul ei si-au scos hainele din camera si ne-au dat-o noua sa stam.
A fost o prietena desavarsita, iar copiii nostri s-au inteles ca fratii.
Inca unul din nestematele pe care Dumnezeu m-a facut sa le descopar in America, alaturi de Popadija..












si aici, fetele:)



vineri, 25 ianuarie 2013

Zice-se ca ajuta.






http://theasceticlivesofmothers.blogspot.com/

Worries

As vrea sa stea timpul in loc. Sa nu mai treaca asa repede. Mi-aduc aminte cum ne-am casatorit, ce aventura se deschidea in fata noastra. Ce fara de griji, ce mai radeam... Nu eram mai fericiti ca acum, acum e mai implinita fericirea noastra, nu mai radem singuri, mai sunt si altii, mici, pe langa noi, care au intrat in jocul nostru, si ne sunt dragi si nu regretam o milisecunda nimic...
Dar timpul asta trece, nu stiu ce ne doboara atata, pacatele noastre sau timpul necrutator?

Acum o saptamana a inceput stresul, semne mici, care deveneau tot mai multe si mai acute. De la o zi la alta treceam dintr-o extrema in alta, un roller coaster ingrozitor.
Suntem atat de mici si lumea asta e plina de taine, aproape ca nu stim nimic. Asta e angoasa care apasa peste noi, de ce se intampla unele lucruri care par de necrezut, care parca nu au nicio explicatie rezonabila? De ce mor copii, de ce mame implinite descopera un cancer in ultima faza, de ce se petrec accidente cu preoti tineri dusi la Domnul?

Si toate au o explicatie, dar de ce cerem sa avem explicatie? Ar fi frumos sa putem sa le primim cu liniste si incredintare ca vin de la Domnul si ca Dumnezeu este Tatal nostru care ne iubeste si stie ce e mai bine pentru noi... Dar nu pot sa fiu asa inteleapta. Acum nu pot decat sa plang, sa cer, sa-mi smulg parul din cap ca nu e asa cum vedeam eu, cum credeam eu ca o sa fie viata noastra.

Intr-una din nopti stateam si ma gandeam, in teroare si plans mocnit, spunand rugaciunile aproape obsesiv, repetand fara sa gandesc, Doamne ajuta-ne, nu ma lasa singura ca nu pot, si mi-am dat seama ca rugaciunea mergea acum aproape singura, mergea si cand mai atipeam putin, apoi ma trezeam si incepeam constient s-o spun... Si cat m-am intrebam de rugaciunea inimii cum o fi... Atunci cand iubim pe cineva si iubirea doare, rugaciunea si numele iubitului sunt mereu pe buzele noastre si in inima noastra. 
Asa ar trebui sa fie si numele lui Iisus, cred ca la asta se refera sfintii cand spun ca trebuie sa il avem permanent in inima noastra pe Iisus, sa-l iubim ca pe un copil de-al nostru, ca pe un sot, ca pe un parinte, ca pe o fiinta draga noua.
Iarta-ma, Doamne!
Iisuse preadulce, ajuta-ma!





Today, from my iPad

joi, 17 ianuarie 2013

Furnica

Azi, Nick a adus acasa o furnica.
Dupa ce a ingrijit-o si i-a dat de mancare la job, a adus-o inapoi la suratele ei.

Eu am fost toata ziua la co-op. Foarte obositor sa stau dupa ei atata timp.

Am uitat sa-i spun ca inainte de a pleca de acasa am dat cu Spray for Ants in baia baietilor.


Today, from my iPad

miercuri, 16 ianuarie 2013

Olguta mea

Ma simt tare vinovata si incurcata, mereu ma gandesc ca nu sunt chiar asa o mama buna pentru fetele mele. Nick, tot timpul il are pe Codrin agatat de el, impartasindu-i ba povestile tineretii, ba invatandu-l orice.. Eu sunt in mare dezavantaj. Una pentru ca nu stiu ce sa le povestesc fetelor, n-am intamplari memorabile, doi, pentru ca nici n-am talent prea mare la povestit oral, ma aud pe mine vorbind si ma plictisesc.
Ma rog Maicii Domnului sa-mi dea minte si sa ma invete cum sa fac.

Aseara mi-am propus sa o las pe Lia sa faca singura scoala ei si eu sa stau mai mult cu Olguta, mai ales ca avea un assignement la co-op, la Little House on the Prairie si nu stia cum sa faca. Trebuia sa scrie pe o foaie 12 versuri din Noul Testament si sa le recite in clasa. I-am spus ca o ajut, numai sa ne apucam de undeva..
Numai ca ea iar a inceput cu nu pot, nu vreau, e prea scurt timpul, etc.. Si-a format un obicei de a refuza orice din prima, nu vrea sa treaca peste pragul lui I can't sub nicio forma si asta e destul de frustrant pentru ce orice lucru nou e primit cu neincredere si incapatanare, nu reusesc s-o fac mai deschisa la invatat, citit, memorat... Nimic.
Ne-am luat cartile si ne-am asezat in pat, dupa mult chin ca nu gasea nicio carte, ca un facut. 
Nici eu nu stiam cum s-o scot la capat cu tema ei. Ea venise cu ideea sa scrie Tatal Nostru si sa-l recite, ca era usor, dar banuiesc ca toata clasa ei va face la fel, asa ca i-am spus sa cautam altceva, sa nu fim ca toti ceilalti..
Am deschis cartea si am inceput s-o rasfoiesc. I-am spus din ce e formata Biblia, am invatat-o sa caute un anume vers, de ex. Luca 6:21, pentru ca in clasa ei ea era singura care nu stia, celelalte fete sectante stiau.. Shame on me. 
Recunosc ca am certat-o si am zguduit-o putin, verbal.
De fiecare data cand fac asta imi dau seama ca pierd, ca ma aseman tot mai mult profesoarelor din scoala, insa ce sa fac? Slabiciuni..
Ma uitam la ea cand o certam si o vedeam cum se intuneca, fatuca ei se colora in griuri, puncte rosii mai vechi se activau si ii dadeau o infatisare de babuta acrita, parul ii statea incurcat la spate, intreaga atitudine era de "nu vreau".. Si mereu ma rugam in gand sa gasesc calea sa ajung la inima ei, sa nu izbucnesc, sa nu incep sa tip si s-o jignesc, ma simteam atat de neputincioasa si rea :(.. 

Tot ce primeam in schimb incepea cu NU, la orice sugestie aveam.. Era o oglinda perfecta, o hraneam cu ura si jigniri, imi raspundea cu incapatanare si refuz.

Dulceata mea, de cate ori nu am facut asa cu tine, si tu mereu ai fost consecventa si ai tras semnalul de alarma, dar eu mama obosita si repezita, nu am vrut sa dau atentie sufletului tau care cerea ajutor. Iarta-ma.

Mi-a trebuit ceva rabdare, m-am scufundat in cartea din care tot pescuiam, poate gasesc ceva, poate reusesc cumva sa salvez situatia. Si am gasit. Am ajuns chiar la pasajul in care Iisus le vorbeste despre fericiri:

21. Fericiţi cei care flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi cei ce plângeţi acum, că veţi râde.
22. Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului.
23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer; pentru că tot aşa făceau proorocilor părinţii lor.

Am invatat amandoua versurile, oarecum linistite ca situatia s-a detensionat. La sfarsit, era asa dragastoasa..

Am inteles ca trebuie sa fiu mai mult langa ea. Noi incercam sa-i lasam singuri sa invete ce vor, sa le dam freedom, insa pentru ea e prea devreme, se simte in siguranta daca ii dau ceva de facut si o urmaresc. Asta e felul ei de a invata, daca are acknowledgement de la un matur ca e pe calea cea buna, daca are guidance.

Codrin este exact opusul, nu ajung la niciun consens cu el daca il urmaresc si ii dau teme. Asa ca l-am lasat pe Codrin cu ta-su si eu ma tin de fete mai mult. 
Nicu ii lasa mana libera, ii spune in wee-end ce sa studieze saptamana care urmeaza, il lasa sa faca cercetare pe internet si apoi stau de vorba seara despre concluzii.. Mi se pare extraordinar ca au ajuns la asa o buna intelegere si mai ales, ca ccc Codrin sta si il asculta si apoi da si rezultate bune, se pare ca a N a gasit calea spre inima lui, nici nu era greu, ca baiatul seamana cu tatal.

 In fine, ma tot framant de o buna perioada cum sa fac scoala mai buna pt fete, ma rog mereu Maicii Domnului sa ma lumineze, sa stiu cum sa cresc fetele.
O sa stau mai mult cu Olguta, o sa citim impreuna povestioare si o sa incerc sa le discut cu ea, de fapt, incerc sa-i formez o judecata proprie corecta, aplecata dulcetii dumnezeiesti, ca asta e cel mai important pana la urma, sa reuseasca sa inteleaga viata sub o perspectiva crestina.
Mie mi se pare ca anumite lucruri sunt implicite, pe cand de fapt, ea le ia cum intelege mai bine, sau cum vede la fetele de varsta ei ca fac.. Ceea ce e gresit, pentru ca in ultima vreme nu prea are prietene ok.. Unele sunt in scoala publica, altele mai rautacioase cu ea..
Asa ca incep din nou profesoratul, de data asta nu predand notiuni ci discutandu-le sub perspective crestine..

Da, nu stiu de unde sa incep, nu sunt specialista in pedagogie, tip si stric ceea ce cu greutate am ridicat, sunt lenesa. Dar imi iubesc copilul. Nu dorm noaptea si ma inec in tormente, caut, ma sufoc de neputinta, de revolta ca nu pot in lumea asta sa am un ajutor si cei de la care sper o vorba de incurajare ma pun la zid. Exista vreo profesoara pe lume asta care sa faca asta pentru un elev de-al ei? iubeste cineva mai mult pe copiii mei decat mine? Atunci sa nu mi se spuna ca ei stiu mai bine.. Or stii, dar nu le pasa.
Nu am ce face, asta e drumul nostru. 





Today, from my iPad

duminică, 6 ianuarie 2013

Boboteaza la americani- sfintirea apelor


Jumatate din comunitatea bisericii


 Rugaciunile de sfintire a apelor