Am zis sa profitam de Free Tuesdays at the Museums si am plecat in Balboa Park. Partea frumoasa e ca daca acum un an mi se ridica parul in cap la gandul ca as fi putut sa conduc pe hwy pana in Balboa Park, (numai gandul si ma facea sa vomit de groaza), de data asta a fost un bliss. Nebanuite sunt caile Domnului.
(pauza de scris, Cornelia a venit sa ne spuna "noapte buna" si nu a observat ca N dormea si sforaia de se zguduia patul, asa ca l-a trezit cu un ghiont :((. Cateodata ma mahneste foarte tare lipsa ei de a se integra intr-un peisaj, ma gandesc daca nu e un semn, ceva..)
La muzee am gasit o bicicleta cu 8 locuri, pe care am avut nesansa sa o conduc.. Aproape ca mi-am dat suflul impingand la ea, copiii m-au ajutat si ei cum au putut, dar cred ca doar rotile din fata erau adevarate :D, alea din spate erau pentru joaca..
M-am luptat cu Codrin ca era tare nerabdator sa conduca el hardughia, si nu avea voie pana la 16 ani sa se urce in fata, era destul de mare bicicleta, si greu de controlat, noi - doua fumei, dintre care Terri gravida, si 6 copii in spate, ma temeam sa ii las lui atata raspundere pe mana.
In fine, am gasit un loc fara masini si drept si l-am lasat sa se bucure putin.
Dupa ce am returnat bicicleta, obosita si de abia tarandu-mi picioarele si viata, ne-am asezat la umbra si am mancat din sandwich-urile aduse de acasa. Apoi am plecat sa vedem Muzeul de Stiinta si de Istorie a Naturii.
La cel de-al doilea s-au amuzat copiii (Codrin mai ales) ca exact de la iesirea din elevator ne-a intampinat un meteorit vechi de cateva milioane de ani. Mai departe erau niste dinozauri dragalasi, in marime naturala,- asezonat totul cu o forfota si un zgomot de furnicar.
Nu am mai avut rabdare sa degustam nimic din fosilele multi milenare si ne-am repezit cu ultimele puteri in Muzeu de Stiinte, unde a fost mai interesant.
Sigur, cosmonautii erau fiorosi si se trageau si din maimuta.
Pe Nectarie l-au proptit bine in costum C si O (il tineau de la spate) saracul bebe era cam nedumerit - aici cu cateva secunde inainte sa inceapa urletele de frustrare.
Intre pietrele pesterii se odihnea un sarpe simpatic, de plastic bineinteles.
Am incercat si cateva jocuri cu curentul:
La sfarsitul zilei eram terminata, mai trebuia doar sa vina cineva sa ma culeaga cu farasul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu