Un an de Anastasia

Am facut o pizza ieri si niste placinta cu dovleac, mi-era dor de miros de copt in casa, n-am mai facut de mult nimic la cuptor. Am stat cu cei mici si am adulmecat aromele care se amesteca, ne-am uitat la lumina galbuie din cuptor si ne-am imbratisat pe ascuns.

Nectarie, seara, a vomitat toata mancarea pe care o bagase in stomacelul lui, aproape o galeata plina, direct in pat, intre cearceafurile albe. Saptamana trecuta Anastasia fusese cea care ne-a luat pe sus si ne-a dus la spital. Norocul a fost ca suntem la 5 min de Spitalul Municipal din Onesti si a fost bine sa stim ca poate cineva sa ne ajute. Oare ce ne faceam in US?

In parc, jucandu-se cu frunzele intr-o fanta de-a bancutei.