Ei bine, nu am somn si m-am sculat cu o senzatie de iritare asa ca trebuie sa vars oful.
Am citit Jurnalul lui Bartolomeu Anania si pentru prima oara in viata mea am ganduri de sacrilegiu pentru o carte. Imi imaginez cum ii smulg paginile, incet, si-i dau cele mai rusinoase intrebuintari.
Poate am s-o folosesc ca stepper la urcatul pe tron al micilor printi.
Poate o fac cumva pierduta prin casa asta -ar fi prea dragut insa.
Incredibil.. si credeam ca e singurul personaj acceptabil din ierarhia bisericeasca.... Cum or fi ceilalti? Dumnezeu cu mila, ma simt rau, rau...
5 comentarii:
hihi, m-ai facut curioasa, trebuie s-o citesc si eu acum
am primit-o si noi dar n-am apucat s-o deschid. vorba Irinei, m-ai facut curioasa
da' ce e atat de groaznic acolo?
De ce nu-l citesti?:)
Oricum, trebuie sa recunosc ca sunt subiectiva, am auzit de la altii care l-au citit cum ca e exceptional.
Din punctul meu de vedere tipul e un egocentric, alunecos, intreaga carte e scrisa ca un elogiu la propria persoana.
Atitudinea lui vizavi de problema constiintei e jalnica, ma intreb daca doarme bine noaptea- cred ca da, din pacate:(
Fa-te frate cu dracul pana treci puntea, cam asta cred ca-i e soiul..
hm...nu am cartea, nici nu mi-am propus sa o cumpar deocamdata. Nu ma pot dezlipi de Viata parintelui Paisie, tot citesc la ea de vreo luna, mai am cateva pagini, si parca n-as vrea sa se termine...
Trimiteți un comentariu