Calea fireasca.

In ultima vreme cel putin doua persoane, femei trecute de 50-60 de ani, mi-au spus cu putina reticenta ca nu ar fi putut face HS cu copiii lor. Si asta ma face sa ma simt putin ciudat, un fel de alien, pentru ca nimic din ceea ce tine de HS nu mi se pare extraordinar.
Si nici eu nu sunt o femeie speciala care sa aiba calitati deosebite.

De un an de zile de cand il fac mi-am dat seama ca homeschoolingul nu e greu.
Nu cere eforturi supraomenesti.
Nu trebuie sa ai o rabdare ingereasca.
Pregatirea mea e destul de buna ca sa fac fata cel putin la clasele I-IV. Si cred ca orice parinte cu putina educatie si constiinta e la fel de pregatit ca mine.
De cand il fac, viata noastra de familie e mai frumoasa. Copiii nu se simt prizonieri in casa, pentru ca au o viata si in afara ei, au prieteni si au inteles, intr-un fel, ca e mai bine asa.

Mi-aduc aminte cat l-am purtat pe Codrin pe la gradinite..
Intai la cea publica din New York, in fiecare dimineata era o lupta sa-l lamurim sa mearga. Nick il ducea cu masina si mereu venea trist, copilul intra in scoala cu teama, il vedea cum se schimba la fata, cum isi reprima groaza de a fi lasat singur acolo, 6 ore. Profesoara lui era o doamna grasa si inexpresiva, care purta copiii de mana si ni-i aducea mecanic la usa sa-i luam- nici eu n-as fi putut s-o indragesc. A pus capac violenta unui coleg spaniol, care l-a trantit cu capul de perete. El era prea timid sa riposteze si nici nu putea sa gestioneze relatia cu ceilalti baieti mai grosolani.

L-am mutat la gradinita ortodoxa greceasca, particulara. Ne lua 2 ore sa-l ducem/aducem de acolo. O groaza de timp pe care-l furam de la fete. Ele veneau cu mine in masina, pentru ca n-aveam cum sa le las singure. Pe Cornelia o luam intotdeauna de la somnul de pranz, pe care i l-am facut praf, un an de zile.
Nici aici nu i-a placut, venea de la scoala si isi trantea ghiozdanul pe jos, daca incercam sa-l dragalesc sau sa-l intreb ce a facut la scoala nu-mi raspundea, ma respingea, se simtea frustrat. Ii vorbea urat Olgutei si nu se mai intelegeau deloc, nici vorba de joaca intre ei.

Nici eu si nici Nick nu suntem adeptii dusului la scoala cu orice pret, educatia se poate face si fara sange si umilirea copilului si, mai ales, nu putem sa trecem peste suferinta lui.
Ne-a dat niste semnale ca ceva nu-i convine si il deranjeaza.
Era cea mai buna decizie pe care o puteam lua, in America zilelor noastre. Altfel, ne pierdeam copilul, probabil ca se instraina, devenea frustrat, neinteles de parinti, scos din mediul familial si purtat de colo colo pe la scoli in care nu se putea integra.
Am avut deci intentia sa-l dam la scoala, am facut doua incercari si amandoua s-au soldat cu esec, asa ca am decis sa incepem HS.

Ceea ce fac eu e ceva natural, se incadreaza la grija pentru un copil. Asa cum nu te nasti mama, ci devii nascand un copil, tot asa si cu homeschooling. Nu m-am nascut profesoara, dar invat acest lucru pe parcurs, cu copiii mei.

Am hotarat sa incercam educatia acasa, am ales manualele, am inceput firav cu engleza si matematica, si pe parcurs am citit si m-am inspirat de la alte mame care faceau acelasi lucru cu copiii lor.

Apoi am prins curaj, m-am inscris in diverse organizatii, am gasit o TONA de informatie si carti pretioase din care numai sa fii legat la ochi si nu inveti ceva din ele.
Am adaugat cunoasterea mediului, geografie, putina istorie si asa am ajuns la clasa a II a.

Nu stiu cum fac acest lucru, dar imi dau silinta sa fie o atmosfera placuta, sa nu oblig copiii sa memoreze prea multe, sa fac totul logic, explicand, glumind. Mai adaug si diverse crafturi cand vad ca s-au plictisit de buchisela literelor si de foile cu adunari si inmultiri.

Principalul e ca inca au o copilarie frumoasa, se joaca foarte mult si se invata intre ei.
Cornelia observa multe la cei mari, Olguta da semne ca incepe sa aiba incredere in ea, a inceput adunarile si le face fluierand, citeste cuvintele de 3-4 litere si incearca sa ia caligrafia de o coada de undeva. Si mai au timp si de muzica-asta fiind un alt motiv care apartine in exclusivitate lui Nick, el a vrut sa le dea o educatie muzicala care in scoala de 6 ore din America nu incapea.
Sunt multumita de ei.
Si eu n-am facut mare lucru, pentru ca sunt asa de usor de purtat pe calea asta, doar sa le deschizi curiozitatea prin diverse povestiri si sunt gata sa te asculte.

Eu nu fac mai mult de 2-3 ore cu ei si e destul. Pentru ca e vorba de relatia 1:1, pot sa-mi dau seama daca a inteles ceva, pot sa vad ca e atent la ce ii explic, imi poate pune intrebari de orice fel, il ajut sa indrepte ce e gresit in rationamentul lui, daca il vad plictisit ma opresc si continuam alta data, sau incep cu altceva, orarul nostru nu e batut in cuie si jonglam cu materiile dupa cum vrem.
De fapt, asta e si unit studies, relationarea cat mai multor subiecte: istorie, geografie, literatura, arta.. Putem trece de la o materie la alta fara sa simta barierele.

Scoala poate fi facuta si de parinti.
Cu toti suntem preocupati de binele copiilor, ne ingrijoram la primul semn de boala, multe din noi am rasfoit internetul in lung si-n lat pe diverse teme legate de viata lor, decizii privind vaccinarea, probleme legate de limbaj, de comportament, incat e aproape imposibil sa nu gasesti materiale pentru HS, daca alegi aceasta optiune.

Asa ca dragi mamici, nu ma mai intrebati cum e sa faci HS. Gustati si veti vedea.
E frumos si daca imbratisezi aceasta idee pe de-a-ntregul, nu ai cum sa dai gres.
Dumnezeu ne-a incredintat copiii si ca sa-i educam asa, sunt sigura de asta.