Ma doare maseaua

In mijlocul sufrageriei Nectarie si-a construit un mare cort. Ceva... o movila de paturi, puse pe scaune de diverse marimi. Niste paturi, un cearceaf, p(aturi)ica lui bineinteles, toate intr-o echilibristica efemera.  Radem de aplecarea lui de a construi case - din paturi, din cartoane, din țiglele ascunse dupa casa, din bete subtiri care pica la orice atingere, lipite cu super glue, sau hot glue, legate cu benzi puerile de scoci,  el se simte dator sa construiasca case. Inca o caracteristica mostenita - taticul lui cumpara case daramabile, iar el construieste unele care tremura la orice adiere de vant. Incredibil. 

Ma doare maseaua, pulseaza, e vie.

Nicu face balet cu ei, pe langa casa daramabila a lui Nectarie. E ... interesant sa urmaresti ordinea haosului din camera. Olguta a avut chiar o prestatie decenta, pana acum e pe primul loc. Nectarie ba iese dintre paturi si ne ofera un dans ad-hoc, ba se ascunde inapoi cand N il incurajeaza incantat. Codrin e cel mai serios invatacel al lui N, asculta, se straduie, participa la joc. Careodata il mai scutura pe Nectarie, incercand sa isi ascunda dispretul fata de el. Cornelia ar vrea sa se apuce de facut clatite, dar nu o lasa N. Cica e mai important baletul. Asa ca sta intr-o stare de nedumerire, reticenta, retragere. 

Doua oua si putin lapte, amestecate bine, apoi adaug faina. Muzica trans, vocea matasoasa si invaluitoare a Nicului, agitatia copilului, toate o fac sa nu mai inteleaga nimic.

Doare incet, ca o amintire pe care nu o pot scoate cu toate spovedaniile prin care am trecut. De ce? 

Nu am reusit sa gasesc raspunsul, desi banuiesc ceva. O masea cariata in sufletul meu si e de ajuns sa raspandeasca un miros urat, nesiguranta, o tristete iremediabila in care ma arunc de fiecare data cand ceva nu merge bine.

Lectia s-a terminat, copiii merg la culcare. 

Maine va trebui sa ma duc la dentist. Unul de masele.