De ce nu si aici?
Ne cautam o casa de inchiriat, deh.. copii mici si multi, tropaiala e jocul lor favorit, unde mai pui si urlete de bucurie, ajungem la vecinii de jos, care deja nu ne mai saluta.. cred ca le e pana peste cap de noi (mai ales ca aici casele sunt cu rezonanta buna) .
Cautam pe net casa si gasim, exact ce ne trebuie: in zona buna, 4 camere(!), 2 bai(!) plus nitel teren - 1000 $/luna, pret bunicel.. Chiar prea bun..
In fine, dam anunt ca suntem interesati si asteptam cu sufletul la gura sa vedem daca suntem acceptati.
A doua zi un mail cald, de la un domn polonez, care e detasat cu familia in Nigeria si care ar cauta niste oameni binevoitori (ca noi) care sa aiba grija de casa lui..
Ce bucurie pe mine, sigur Dumnezeu ni i-a trimis! Ne da un formular de completat: unde locuim acum, cati suntem, daca avem masina sau nu, etc.. Pe care noi, constiinciosi il completam tot-tot. Si adaugam ca avem si copii mici- asta e piesa noastra de rezistenta.. Unii nu pot accepta asta, si e de inteles..
Trece o zi si nimic, nici un mesaj.. Eu ma perpeleam, incepusem deja scenariile imaginare, cu curticica, cu parcul de langa, cum o sa fac scoala intr-o camera separata, etc.. Spre seara caut iar sa vad daca ne-a raspuns.. Nu.. nimic.. :(
Am inteles, avem copii multi, e greu sa lasi casa pe mana lor.. Asta e, mai cautam.
Caut si pe emailul sotului, nici acolo. Ma uit la spam- un mesaj..
Deschid.. de la el era. Iuhuuuu... ne-a acceptat.. Vai ce bucuroasa sunt!!
Un mesaj luung, intortocheat, cu multe "May All Mighty Lord lead you in what ever you wish to do", pe cat inaintam cu cititul, ceva scartaia.. Engleza era cam slabuta, fraze lungi si zemoase, iar pe la sfarsitul mesajului ne indemna sa platim prima luna prin Western Union in Nigeria, unde sta temporar, ca mai apoi sa ne trimita cheile si restul.. Deja se adunasera cateva semne de intrebare, dar nu indrazneam sa le dau glas.. era prea frumoasa iluzia ca s-o spulber --voiam casaaa, aproape orice ar fi :D
Primul, a fost Nick, care a spus ca e tzeapa.. si am refuzat sa-l cred.. Cum poate sa zica asa ceva? Nu e adevarat..
Apoi glasul constiintei mele tot imi suna in cap, ca un clopot singuratic, dar nu voiam sa-l ascult!
Pana la urma am inceput sa caut pe net si i-am gasit numele tipului. Cel care se dadea proprietar imprumutase identitatea unui agent imobiliar care habar n-avea la ce foloseste numele lui. Casa se inchiria de fapt cu 2.000$ si era publica pe un site de imobiliare.. "Domnul Joseph Heider" era un nigerian amarat, tzepar, care folosea nume fictive sa mai arda vreun american, bogat, cu trei copii, cu increderea mare si buzunare laaargi..
Asa ca sa nu mai aud de hotii din Romania.. Se mai gasesc din astia si pe aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu