Am gasit ceva interesant si pun aici linkul
Dar nu am timp acum sa raspund la toate punctele. O sa o fac zilele urmatoare. Mi se pare interesant pentru ca tot ce spune ea impotriva HS, reprezinta parerea a 95% din oamenii care nu stiu, sau care abia au aflat ceva despre homeschooling. Nu am nimic cu autoarea, nici nu o cunosc, de asta nici nu scriu la ea pe blog, ca nu are rost.
"Sunt dezbateri multe zilele astea despre sistemul nostru de învățământ, despre corupție și despre lucrurile – bune, dar mai ales rele – cu care se alege un copil după doisprezece ani de studiu în România. Și-atunci e de înțeles de ce mulți dintre părinți sunt tentați de homeschooling. M-am gândit și eu un pic la metoda asta (pur teoretic, căci n-aș avea în primul rând vremea necesară să-mi învăț eu însămi copiii) și am ajuns la concluzia că nu-i tocmai atât de idilic pe cât pare la prima vedere. Între un sistem școlar (de preferință unul mai bun decât al nostru) și homeschooling (ale cărui avantaje nu le neg, categoric există), aș alege sistemul școlar din următoarele motive:
1. Timpul
Pe lângă programa de, să zicem, 4 ore de predare pe zi, este nevoie ca pedagogul aka părintele să se și pregătească pentru ore, la fel cum fac și profii, deci mai adăugăm niște timp și pentru activitatea asta. Iar după ce copilul își face exercițiile – soft, individualizat, whatever – mai trebuie și controlate. Aș îndrăzni să spun că toată această școală acasă îți ocupă o mare parte din zi și că a avea un job este destul de exclus. Deci ca să faci homeschooling trebuie în primul rând să-ți permiți financiar."
Asta e exact atitudinea celui care nu stie cu ce se mananca HS. Cand faci educatie acasa nu masori cate ore faci, nu exista clopotel care sa delimiteze clar ora de matematica de cea de literatura. Facem scoala acasa cand vrem, cat vrem, putem lua o pauza de cateva ore si apoi ne intoarcem la ce aveam de studiat si tot asa. Uneori, pentru ca dimineata e ocupata, sau nu au chef si se alearga prin casa, cand vine Nick de la servici ii predau lui stafeta si face el cu copiii scoala - la el scoala insemnand discutii, sau monolog mai bine spus :)), despre istorie, geografie, muzica, uneori rezolva cu ei pe tabla alba, probleme de matematica mai dificile, pe care eu nu am stiut sa le rezolv. Si ii place foarte mult, ar face asta toata ziua. Mai bine ca mine. Deci nu avem presiunea timpului, nu trebuie sa termin ceva intr-un timp dat. Ceea ce incerc eu acum, e sa ii fac sa culeaga singuri informatia.
Spre exemplu, cand le-am ales manualele, m-am dus la Barnes&Noble si le-am luat la rasfoit: unele sunt extrem de simple, altele bat pasul pe loc si nu te invata nimic nou, sau au probleme foarte simple, etc deci le caut si decid daca sunt potrivite pentru noi - este exact ca in Romania, anumite edituri sunt mai "thouroughly" decat altele. Le cumpar apoi pe internet, mai ieftine si le fac un stoc copiilor pe grades.
Mai am apoi cateva carti din Romania, pentru ca matematica de acasa e mai buna decat cea de aici, gasesc mai multe probleme de rezolvat, cartile sunt mai bine structurate dpdv al teoriei, sau pur si simplu le inteleg eu mai bine, le-am comandat pe librarie.net si copiii lucreaza si din ele.
Cornelia are maldarul ei de manuale pe masa pentru clasa a II a, Olga la fel, Codrin, si el. Apoi in fiecare zi cand ne apucam de scoala, am pretentia sa stie din ce manuale lucreaza si sa le deschida si sa faca din ele cat pot. Unde nu inteleg sau nu stiu, vin la mine si discutam. Rezolvam problema si trec mai departe. Nu stau eu cu ei, poate dupa Lia si Olga mai mult, dar de obicei asta e drilul.
Daca ar fi cum zice tipa de mai sus, ar trebui sa stau 4 ore la clasa a II a, 4 ore la clasa a IV a si inca 4 la clasa a VI a, asa ca ies 12 ore de scoala, ceea ce e absurd, nu pot sa fac asta si nu are rost, pentru ca eu nu aduc SCOALA la mine acasa, ci incerc sa fac modelul MEU de scoala, imbunatatind ceea ce mi se pare gresit si adaptand educatia la familia mea.
Eu nu am job, evident, asa ca am timp sa trec peste lucrarile lor, sa decid ce trebuie sa invete. Nu fac asta in fiecare zi, o fac rar, poate la fiecare luna, incerc sa vad daca mai sunt arii in care nu am lucrat si daca ar trebui sa imbunatatesc ceva. Tot timpul ne punem intrebari, eu si Nick, daca e destul si ce ar mai trebui sa stie copiii. Dar asta nu cred ca ne e noua specific, toti parintii fac asta.
Ca sa trag linie, nu imi ia niciodata 4 ore scoala la noi.
Imi ia si mai putin, uneori aproape toata ziua.:))
2. Răbdarea
"Pentru a preda zi de zi unui copil (sau mai multora, eventual și de vârste diferite) este nevoie de răbdare și nervi tari. Cei mici nu sunt întotdeauna cooperanți și cu zâmbetul pe buze, a preda e un job și nu e mereu ușor (cine a făcut-o vreodată știe despre ce vorbesc). Tentația de a trage chiulul e mare, e nevoie de disciplină și autodisciplină. Iar a lăsa copilul să studieze singur, de capul lui, nu e tocmai o idee bună – poate când se mai maturizează, dar la țâncii care trag cu ochiul la tableta din colțul camerei sigur n-aș risca."
Aici, intr-un fel are dreptate. Ceea ce e foarte important in homeschooling e consecventa. De acest cuvant m-am izbit eu la inceput, pentru ca dupa ce dispare entuziasmul, lucrurile tind sa se desumfle si apare plictiseala, etc. E foarte important sa avem un orar, si in mare il avem, ne sculam de dimineata, facem rugaciunea cu toti, apoi copiii merg in curte si fac gimnastica de dimineata (Nicu le-a alcatuit un set de miscari - genoflexiuni, intinderea mainilor, atinsul varfurilor de la picioare cu mana, etc, apoi alearga in jurul curtii de 2,3,4 ori, cat poate fiecare ), dupa aceea mancam si la lectii. Fiecare se duce la masa lui si isi deschide cartile si incepe scoala.
E nevoie de rabdare, da, o-hoo. De cate ori nu am vrut sa depun armele, de cate ori nu l-am sunat pe Nick la job sa ii spun ca NU.MAI.POT., de cate ori nu am scapat haturile si am plesnit :(...? Da, am facut si asta. Dar rabdarea e un lucru care se invata, un lucru care merita sa il avem, e greu de insusit dar e minunat cand il ai, nu? Rabdare, rabdare, rabdare... Si cand se termina? Iar: rabdare, rabdare, rabdare. Asa zicea Par Cleopa. Uite ca prin homeschooling am posibilitatea sa imi exersez aceasta calitate si sa imi educ caracterul. Ce poate fi mai frumos?
Am reusit sa fiu mai rabdatoare prin educatia acasa a copiilor mei. Nu mai sunt asa jumpy, nu ma mai enervez foarte repede, pot sa fac cap coada un Acatist si nu mi se mai pare fara sfarsit, stiu ca o sa se termine si am ... rabdare.
Asa ca la punctul asta am numai de castigat.
3. Socializarea timpurie
"Copiii au nevoie de socializare ca să-și dezvolte anumite aptitudini, e clar. Desigur că socializarea se poate face și prin activități sportive, la cor, la ateliere, în parc etc. Dar fie sunt și părinții de față, ca de exemplu în parc, vizite etc. (deci copilul e, practic, cu familia la purtător), fie îl retragem pe motiv că nu i se potrivește cursul, atelierul, sportul (= nu face față grupului). Oricum ar fi, e mereu un adult prin preajmă. Ceea ce la școală, în pauze, de exemplu, nu se întâmplă. Pe scurt, cei care învață acasă nu sunt nevoiți să se confrunte cu anumite tipuri de situații care apar la școală: să se impună, să rezolve conflicte, să facă compromisuri, gen."
Doamne, daca mai aud de socializarea asta cred ca incep sa plang.. E ca si cum am de rezolvat o problema la matematica dar eu ma plang ca nu e bine incadrata in pagina sau fonturile nu sunt bine alese. Isteria cu socializarea e o falsa problema, si am sa povestesc eu de ce cred asta.
Ii duc la activitati, ii las acolo si plec, fac gimnastica 2 ore si sunt singuri, isi rezolva problemele, etc. Avem 2 zile cand mergem afara, in comunitate, si acolo ii las singuri, nu ma bag peste ei. Copiii care fac HS sunt dusi in comunitati, tocmai pentru ca ne e frica de acest aspect pe care cei din scoala publica il urla atat de tare : "Cei care fac homeschooling sunt tinuti in casa! Nu stiu sa se descurce! Nu au conflicte pe care sa le rezolve!"
Sunt doua tabere care isi apara fiecare convingerile, numai ca eu am un avantaj, acela de a fi fost crescuta in scoala publica. Asa ca stiu ce vorbesc. In cazul meu, cand am intrat la liceu, sora mea m-a sfatuit sa aleg unul cat mai departe de casa, ceea ce si am facut. Am ales Liceul C.A. Rosetti, care era in capatul opus Berceniului, unde stateam eu.
Tin minte ca prima oara m-a ingrozit sa merg atat de mult, pentru ca pana la varsta aia, 14 ani, nu iesisem niciodata singura, mai departe de Big Berceni, care era la doua statii de troleibuz de noi.
De fiecare data cand am avut conflicte la scoala nu am fost prea capabila sa le rezolv singura, mama era cea care le rezolva, fie sunand la diriginta, fie venind la scoala si mituind profesorii.
Am crescut cu ideea ca mama rezolva orice misca, si ca eu sunt handicapata ca nu ma pot incadra in societate facand ceea ce toata lumea facea: mita, linguseala, capul plecat sabia nu-l taie. Am avut aceasta atitudine de handicapata pana hat, tarziu. Singurul lucru care a reusit sa ma faca sa fiu razbatatoare si sa inteleg ce atitudine sa iau in societate, a fost atitudinea sefei mele de la primul job pe care l-am avut (am fost asistent de vanzari la Revlon). A fost atat de rea si m-a stresat atat de tare, m-a biciuit cu indiferenta si dispretul ei, incat, ca sa rezist, am inceput sa musc si eu. Mi-a folosit atitudinea asta si mi-a fost rau de fiecare data cand am abordat-o, pentru ca nu e o atitudine crestineasca, de aia am si ales sa nu mai lucrez niciodata in domeniul in care am facut facultatea.
Nu scoala m-a invatat cum sa reactionez. Nu mi-a dat nici un clue. Ba cu cat am fost mai tocilara si mai introvertita cu atat ma simteam mai mult un outsider.
Viata adevarata m-a facut sa reactionez si sa ma adaptez.
Si asta incercam sa le aratam copiilor.
4. Socializarea târzie
"Dacă până în adolescență copilul e dornic să-și petreacă tot timpul cu părinții, de la o vârstă încolo va vrea să petreacă tot timpul cât mai departe de ei. Și cât mai aproape de cei de vârsta lui, ceea ce e psihologic normal. Desigur, putem insista să fim și mamă și profă și Dumnezeu până la Bac și cu puțin noroc vom obține ori niște alieni, ori băieți care-și vor lua lumea în cap când o vor descoperi în sfârșit, sau fete care vor cădea pradă primului Casanova. Și asta e scenariul cel mai soft."
Mie mi se pare ca situatiile de mai sus se pot intampla foarte bine oricarui copil, si de la scoala publica si homeschooled. Nu e vreo regula. Vezi cazul fetitei disparute de la Liceu Sf Sava. Sa-mi spuna mie cineva ca ea stia sa rezolve conflicte si sa recunoasca situatii periculoase, promisiuni facute de straini, etc. Oare era fericita, parintii ei au inteles-o , au stat de vorba cu ea, au intrebat-o ce ii lipseste de ar vrea sa plece de acasa? Tocmai pentru ca n-a facut decat sa stea in scoala toata viata, a invatat tot timpul, nu a avut nicio idee cum arata viata adevarata din afara scolii.
Ceea ce face diferenta, sunt niste parinti care discuta cu copiii lor, care ii asculta si ii iubesc. Homeschoolingul nu are ce cauta in aceasta discutie, e fortata comparatia.
Cat despre cum ajung la viata de adult copiii homeschooled, cunosc personal cel putin doua familii care au copiii mari. Familia preotului din Colorado, are 5 copii, cei adulti sunt la colegiu, unul e in armata, una din fete are un job de asistenta, sunt perfect normali. Nu sunt introvertiti, nu sunt nemultumitit de viata, nu au dat in droguri, sunt IN BISERICA, cel mai important lucru.
Alta familie, aici, in San Diego, cu trei copii. Baiatul cel mare, 23 de ani, are un job la facultate, preda ceva computere, fata mijlocie de 21, e cea mai tare, a fost acceptata la MIT, care e un colegiu printre cele mai bune din USA, si e foarte apreciata, si ea are un part time job ca assistant. Baiatul cel mai mic e de varsta lui Codrin, foarte bright si aventuros. Familia asta nu se deosebeste cu nimic de o familie care are copiii intr-o scoala particulara, care se ocupa de ei.
Sunt exemple bune la care eu ma uit cu speranta.
5. Competența pedagogului
"Dacă la materiile claselor 1-4 facem față cu toții cu un pic de răsfoit prin manuale, mă întreb cam câți dintre părinți au competența de a preda materii de la clasele 5 încolo. Adică, pe bune, brusc suntem cu toții licențiați în fizică sau literatură? Pentru a fi profesor e nevoie de niște ani de facultate din câte am auzit ultima oară."
Mneah, asta e o afirmatie malitioasa. Romanii sunt invatati sa mearga tot timpul la cate un specialist sa le rezolve problemele. Ei singuri nu pot descurca nimic, ca "n-au pregatire".
Dupa ceva ani de colindat prin lume si intalnit tot felul de oameni, rusi, americani get beget, sarbi, romani, vietnamezi, chinezi, vazut tot felul de situatii, pot sa afirm ca un om, inteligent, care are un drive natural spre invatat, are curiozitate si pasiune, poate invata orice!
POate invata chimie, fizica, poate castiga Premiul Nobel pentru Literatura, Matematica, poate chiar sa fie un mare neurochirurg, nu e necesar sa urmeze o facultate ca sa devina cel mai bun si sa uimeasca lumea. Jack London. Nicola Tesla. Oameni ambitiosi, care si-au implinit vocatia.
Ca si fetele celelalte care au comentat la blogul de mai sus, si eu pot sa le intaresc ideea: de cand fac homeschooling cu copiii am invatat sa deschid si alte usi, nu numai cele deja deschise de altii. Am invatat sa deschid eu o usa pe care o credeam inchisa. Sau sa bat la usa.
Internetul este extraordinar,un instrument care a schimbat fata lumii. Acum 50 de ani trebuia sa mergem la o biblioteca amarata si sa facem bon, ca sa primim o carte, sa asteptam pana era disponibila si sa o returnam. Acum avem posibilitatea sa "imprumutam" mai multe carti, sa citim studii, sa aflam despre experienta altora, sa alegem calea care ni se potriveste. Trebuie insa discernamant cand il folosim, in rest, the sky is the limit.
Am gasit cursuri de speech, de science, de fizica, de limba germana, de limba chineza, de ce vreau eu. Exista la liceu cursuri pe care homeschooleri le pot lua, gratuit. Nu stapanesti un subiect, mergi la liceu, vorbesti cu directorul, inscrii copilul la UN curs si gata, l-ai rezolvat. Aici in America exista foarte multe oportunitati sa "make up" pentru un subiect pe care nu-l stapanesti.
Si nu cred ca se limiteaza la USA, pentru ca si in Romania sunt usi care pot fi deschise. Trebuie doar acel cocktail de virtuti: inteligenta/curiozitate/pasiune.
6. Influența unilaterală
"Părintele fiind singurul profesor al copilului, acesta nu va cunoaște decât un singur punct de vedere, părere etc. Lucru destul de periculos în familiile fundamentalist religioase, de exemplu. Mai puțin periculoasă, dar complet neproductivă este situația în care pedagogul trebuie să predea o materie care nu-i place deloc și, inconștient, influențează și copilul."
Exista pericolul unei asemenea influente, de care eu una m-as bucura foarte tare. Pentru ca suntem niste oameni crestini, care ne straduim sa ducem o viata bineplacuta lui Dumnezeu, ne luptam cu tot felul de greutati, financiare si emotionale, dar cautam rezolvarea numai prin credinta.
In al doilea rand ne iubim copiii si ne doare sufletul pentru fiecare lucru rau pe care il vedem la ei.
Stiu ca toti parintii isi iubesc copiii, adica si cei care si-i trimit la scoala si noi, cei care ii tinem acasa. Dar eu fac aici paralela parintele care invata versus profesorul de la scoala.
Exista profesori de la scoala care isi pun tot sufletul si au rabdare sa invete un copil incapatanat?
Un copil care e mai lenes, sau caruia nu-i place o anumita materie?
Un copil care face tantrumuri de fiecare data cand i se spune ca a gresit?
Un copil care e mai incet la invatatura dar care are alte calitati?
Le stie profesorul si tine seama de ele cand ii alcatuieste profilul?
Il judeca ca un tot, sau pe bucati?
E preocupat doar de materia lui sau de preferintele copilului?
Nu stiu sa existe un astfel de profesor, pentru ca daca ar exista, eu mi-as da copiii la scoala.
Si vad ca in discutiile de pe blog se considera ca ar fi foarte periculoase aceste influente religioase :).
Mai periculoase mi se par mie influentele profesorilor cu caracter prost, comunisti sau atei.
La scoala la nepotul meu, una destul de bine cotata in Bucuresti, profesoara de istorie a obligat-o pe sor-mea sa-i repare diverse dulapuri, sa-i faca o catedra, i-a mai adus si cadouri, ca sa-l treaca pe Andrei care facuse o multime de absente la materia ei.
A fost aproape pe aceeasi schema ca profesoara care cerea pe fata cadouri scumpe de la parinti. Mi s-ar parea ingrozitor sa-mi las copilul la clasa ei, sa fie educat de ea.
Caracterul infect mi se pare mai daunator decat lipsa de cunostinte generale.
(PS. Ca un amanunt trist, mama a incurajat-o pe Dana sa faca tot ce zice profesoara, including sa-i duca cadou de 8 Martie, dupa episodul cu pricina.. plus scuzele de rigoare pentru "asa un baiat care chiuleste"...Rasu plansu :((( )
7. Competiția
"Ne place sau nu, societatea în care trăim este una în care competiția se scrie cu „c” mare. Nu zic că e bine să-i antrenăm pentru olimpiade ca pe câinii de luptă, cum se face la noi, dar nici să-i ferim de orice umbră de competitivitate, ținându-i acasă și spunându-le zilnic că-s cei mai deștepți. S-ar putea să aibă o surpriză când vor vedea că lucrurile nu stau chiar așa."
In afara de faptul ca mi-e greata cand aud de competitie ca mijloc de antrenament al copiilor pentru viata (ce fel de viata?), nu as comenta decat ca avem si noi micile... testari si lupte in viata noastra amarata de homeschooler. Care apreciez ca sunt bine dozate si de bun simt ca sa facem din copii niste oameni care inteleg ce e testul dar nu fac orice ca sa-si atinga scopul. As vrea sa las "concurenta" celor care se simt indreptatiti sa castige ceva prin lupta. Si as mai vrea sa nu avem parte de astfel de persoane in viata.
"Eu nu zic că homeschooling e ceva rău. Se practică în multe țări europene și e ideal pentru copiii bolnavi, greu deplasabili sau cu alte probleme. Însă înainte de a striga „school sucks” și „homeschooling rulz”, cred că ar trebui să ne gândim un pic dacă ni se potrivește și dacă ne țin balamalele pentru așa ceva."
Foarte de acord. Homeschoolingul nu e pentru oricine. Nu ca ar fi mare branza, oricine il poate face, si poate il si fac 80% din parinti, acasa, dupa ce copilul vine de la scoala, insa iti trebuie o doza foarte mare de abnegatie, de revolta, iti trebuie sprijin emotional, financiar (ca sa traiesti dintr-un singur salariu) si iti trebuie umeri puternici ca sa duci povara grijilor, sentimentul ca esti impotriva valului si ca poti da gres.
"P.S. Și mai era ceva. Toate zilele acelea în care știi că la școală te întâmpină o pereche de ochi albaștri zâmbăreți... pe care uneori îi surprinzi uitându-se pe furiș la tine în timpul orei și te simți zeu... Eu una nu vreau ca ai mei să rateze clipele astea unice. Voi? ;)"
Da, stiu ce se spune. Asta e, nu putem sa le avem pe toate. Desi Olguta are la co-op niste "ochi albastri" care stralucesc cand o vad, Codrin la biserica e in cor cu fata preotului si-si trag ocheade tot timpul, Cornelia nu e inca pasionata de subiect, dar ma gandesc ca o sa gaseasca si ea doi ochisori in care sa se oglindeasca. Nu imi fac probleme din asta, le aseaza Dumnezeu pe toate.
