Nectarie creste

S-au mai adunat perlute de la Nectarie, si mi-e tot mai greu sa le scriu. Nu ma trage ata, dar ma gandesc ca se pierd, o sa le uit.

In magazinul arabesc, de unde cumparam branzeturi si alte chestii minunate, canta muzica.. arabeasca, bineinteles, si il intreb pe un culoar mai retras:

- Nectarie, ce fel de muzica e asta?

El se uita jucaus si incepe sa se mîste adecvat (Nicu spune ca e muzica de imburiceala) si apoi zice cu patos:

-Shake your butt, poop in the toilet!

Nu stiu de ce, are atractie pentru cuvantul asta, cand a fost serbarea de sfarsit de an, s-a urcat pe scena si a spus ca el vrea cadou de Craciun "a toilet". M-a intristat ca vine cu astfel de glume proaste, dar m-au si mirat curajul si dezinvoltura lui. Nici n-a clipit cand a spus prostia.

Apoi, in biserica sta rascracanat, tolanit pe jos, cu fundul in sus, cu spatele la Altar, oricum, numai cum trebuie nu. Parintele vine si ii da cu cadelnita pe langa el, noi ne aplecam, el sta ca lemnul. Dupa ce trece parinte, Nicu il intreaba rastit: - Tu stii ce trebuie sa faci cand vine preotul sa dea cu tamaie?. El, nedumerit, raspunde - Da, stiu. Pai ce trebuie sa faci, hai spune!. - Hapciu! Vine raspunsul copilului :)

Iar de ceva timp are dileme existentiale. Mai deunazi ma intreaba ce o sa faca tati cand creste el mare. Eu nu stiu la ce se refera si incerc sa aflu mai multe. Reiese ca el crede ca atunci cand se face mare devine instantaneu tatic, asa ca trebuie sa ii ia locul lui Daddy si sa conduca familia (si eventual masina). No, stai, ca mai e mult pana acolo, bre! Trebuie sa iti faci familia ta, sa te casatoresti cu o fata, sa aveti copii, heheee, cale lunga.. Mai mult decat calea lunga, pe el il inspaimanta "fata", care fata? Cum care, nevasta-ta, aia pe care o sa o iubesti, cu care o sa te casatoresti... Iiiiihhh, dar trebuie musai sa ma casatoresc? Cum gasesc eu fata aia? Ooof. Greu, la asta nu am raspuns, cum randuieste Dumnezeu!

Am lasat copilul ingandurat, povara casatoriei s-a asezat peste inima lui :D

Dar alta problema, "mami, dar cand o sa ma fac mare, cum stiu eu sa ma duc la job si sa imi fac jobul bine?" . Of, mai e mult pana acolo, trebuie sa incepi sa faci scoala, sa inveti bine, sa rezolvi probleme si asa, iti castigi un loc al tau, o meserie pe care o sa o faci bine, la.. un job..  Greu de inteles. Mai trebuie sa treaca timp sa se poata lamuri cum, si mai ales, sa se linisteasca. Pentru ca e preocupat foarte tare de asta!

The Nativity of Christ has shone to the world the light of wisdom

,Ugh I am glad to have back my Ipad. Nectarie is stealing it every other night to watch ... My Little Pony.. I don't know why such a strong willed, defiant and singular boy would pick such a lame movie to watch.

Anyway, we had a great Christmas the other night, the family that we baptized has come to our house, and I was glad that finally, after 4 years of living here, we weren't alone. The kids paired up and went to their hidings. We ate alot and played with the little baby :). Everybody loves Julianna, even though she is fussy and crunky, but in the same time, so helpless and frail. 

They are a simple family, he is a mechanic, a smart and funny guy, she is warm and patient. They also do homeschooling and they just got baptized this year in January. So they are pretty fresh in this world, everything is mesmerizing and hard, colorful and smelly, full of gifts and hunger, obedience, fast. 

The last month was hard on them, especially for her, after starting to develop pain in her hand. It turns out that she has a degenerative disease, multiple sclerosis. Me and Nick were baffled to find this out. The future looks grim and I cannot stop thinking at Julianna,  and the rest of the kids. How alone they are, how will the future look for them. :(

I love everybody and I would want to keep them safe, to make them disappear in the face of this future. 

My head hurts. The Nativity of Christ has already started. This is the beginning of a long way which will end in the beautiful time of Pascha. 

Some of us are at the beginning, others on the way, the last ones are already climbing on the hill of Golgota. Like the last image of my dear Mioara.

Malagamba :)

De ziua lor

I love them!!

Olguta ne-a amintit in fiecare zi cat mai e pana la ziua ei. Avea atata harnicie si bucurie in ziua mult-asteptata, ca ma uimea. Am intrat in jocul ei si m-am bucurat cu ea, pentru ea, gandindu-ma ca bucuria asta nu o sa dureze vesnic, si sa o las sa savureze copilaria, inocenta, bucuria. Chiar mi se parea putin afazica, in atatea griji si probleme, inauntru si afara, dar ea, dulceata, nu le stie. Parca imi aduc vag aminte ca si mie mi se parea fenomenal ca implineam 12 ani :). I-am luat un inelus de la Manastirea din Arizona, de argint, pe care sunt scrise cateva cuvinte, si o pereche de pantofi, pe care stiu si-gur ca ii descoperise in garaj, dar ea tot s-a bucurat de ei.

E frumos ca inca are resurse sa accepte lucruri simple, alte fete de varsta ei au prieten, brrr. 

Am plutit toata ziua, m-am bucurat foarte tare si am fost recunoscatoare ca am putut sa imi aniversez inca odata iubitii mei. Ca Nicusor e sanatos si ne iubim si Olguta noastra creste.

Bineinteles ca iar ne-am adus aminte cum a fost la nasterea ei, poveste comica pe care o spunem an de an. Nu ne saturam sa radem de ea si parca e la fel de amuzanta. :)

Pentru fiecare: