Intrebari

Pe masura ce mai avansam in materie imi aduc aminte foarte multe de la scoala, ia uite! deci nu erau cu toatele uitate, ci zaceau intr-un sertar nefolosit.. Imi face placere sa mi le amintesc, ma gandesc ca atunci cand le-am invatat nu am fost deloc constienta si n-am stiut sa le leg si sa descopar frumusetea lor.. Poate ca omul ar trebui sa faca scoala dar nu atat de condensata, la 21 de ani am terminat facultatea si nu stiam pe ce lume ma aflu.. Ar trebui sa existe niste ani de practica, asa cum faceau in trecut ucenicii pe la diferite mestesuguri, sa mergem in lume si sa adunam experienta.. Apoi, cand se mai aduna minte, sa continuam scoala. Dupa ce am citit inceputurile istoriei, Codrin mi-a spus ca nu-i place. L-am intrebat de ce si mi-a spus ca e prea sangeroasa, plina de oameni rai si lupte.. Si m-am gandit ca e adevarat, nu ne dam noi seama, dar istoria e plina de lupte, tradari si ambitii omenesti. Greu sa il inveti pe copil asa ceva. Mi-a placut ca a sesizat singur, eu cu mintea intepenita o gasesc frumoasa, plina de basme, de rasturnari de situatii, un fel de sah cu personaje umane. Apoi, pe masura ce inaintam in cunostinte, incepeau intrebarile, unde il situam pe Dumnezeu in aceasta poveste (a omenirii). Trebuie permanent sa ne raportam la Biblie, la Noe, la Iisus.. De fapt, asa am inceput istoria, cu o axa lunga pe care am pus un singur punct de referinta- anul 0, in care s-a nascut Hristos. Codrin era fascinat si a urmat o rafala de intrebari. Imi zice: -Mami, de unde stii atatea despre Dumnezeu? Mama ta te-a invatat? -Nu, nu bunica, am citit, am fost la biserica, de la diferiti preoti.. -Dar bunica nu te-a invatat despre Dumnezeu??? -Nu.. -Dar mama ta adevarata, unde e??? -Pai, bunica e mama mea adevarata, dar ea nu crede in Dumnezeu:((( Soc... pauza.. -Dar de ce nu crede in Dumnezeu? -Pai..(oare ce sa-i spun, Doamne ajuta-ma!), nu crede.. pentru ca... asa au invatat-o la scoala! (incredibil, ce raspuns bun, perfect, de fapt asa si e). Si de aia nu vrem noi sa mergeti la scoala, ca sa nu va invete acolo ca nu exista Dumnezeu! Noi trebuie sa fim uniti, la fel, sa traim in armonie, pentru ca altfel ne rupem, mama de fiica, tatal de fiu, si ramanem tristi, si fara parinti si fara Dumnezeu. Si discutia asta m-a dus cu gandul la experienta lui Nick, din clasa I a, cand invatatoarea lor le-a prezentat realizarile marelui partid, descoperirile stiintifice si mai ales, faptul ca uite! oamenii au ajuns pe Luna si n-au gasit pe Dumnezeu nicaieri in cer. Si ca urmare i-a ridicat pe fiecare in picioare si i-a intrebat: -Acum mai crezi ca exista Dumnezeu, dupa toate cate vi le-am spus? Saracii copii, s-au dezis in masa de Dumnezeu, o lepadare cruda facuta intr-un mod pervers de catre cea care trebuia sa-i invete numai lucruri bune timp de 4 ani (cei mai importanti ani, in care se aseaza bazele adolescentului)... Hm, poftim rampa de lansare in viata..