San Francisco

Aici poze din San Francisco
pe Flickr
Nici nu stiu cum sa incep povestea despre calatoria noastra..
Ne-am sculat devreme, la 6 urcam copiii somnorosi in masina, si ne-am avantat plini de elan in calatorie.. Peisajul era frumos rau, am trecut de la colinele uscate si rotunjite de vant, la stanci ascutite si golase, brazi si serpentine largi, ajungand apoi in campie si la ocean.

Ne facusem planul ca ajungem pe la 10 si poate prindem si impartasania, asa ca i-am tinut pe copii nemancati, au fost ascultatori dragutii si nu au cerut (prea des) de mancare si de baut..
Am ajuns relativ usor la biserica, pentru ca San Francisco e un oras maaare si extrem de aglomerat, insa cu ajutorul directiilor de pe yahoo, am ocolit vijelia.
De fiecare data cand ma gandesc la SF imi aduc aminte de dealurile pe care sunt asezate casele, tramvaiul rosu fara usi si de palmierii umbrosi- toate din filmul "Strazile din San Francisco". Asa e, exact ca in film.
















Am ajuns in sfarsit pe la 10 jumate si am vazut, de departe, cum ieseau oamenii din biserica, si mi s-a facut un gol in stomac, m-am gandit:
" Daca se inchid usile si nu mai primeste 'fecioarele cele nebune' care calatoreau atunci cand ar fi trebuit sa fie la slujba? "
Am luat copiii si m-am grabit catre usile mari, Codrin a incercat sa deschida una si n-a reusit.. M-am gandit atunci ca am venit degeaba atata drum..:((
Pe trepte erau niste rusoaice care priveau copiii cu dragoste, linistite, fara sa-mi banuiasca emotia, pentru ca in clipa aceea m-am simtit ca la Judecata de Apoi, certata, refuzata, alungata...
Am urcat carutul pe scari, tremurand, si am ajuns la usa.. dupa care am intins o mana luuunga care nu mai ajungea clanta, si am apasat... era deschisa! Inauntru era biserica goala, umbroasa, primitoare, ca sanul mamei la care se arunca copilul..



Iar eu ma simteam rau; eram tulburata, imi venea sa plang de ciuda ca ajunsesem la sfarsit, ca nu mai impartasisem copii, voiam sa caut un vinovat, il bodoganeam in sinea mea pe Nick ... de ce? cautam motive, negasindu-le...
Copiii incepusera sa alerge prin biserica, toate se adunau in capul meu, luand proportii. Un domn dragut a venit la mine si mi-a zis ca vrea sa inchida biserica, sa ne grabim.. I-am explicat situatia (ca am calatorit de departe, 4 ore am facut pe drum) dar el parea tot foarte grabit, asa ca m-am dus teleghidata catre racla Sfantului, unde... mi-am revenit.
Am stat cateva momente linistita, si am alungat gandurile rele care nu-mi dadeau pace, si apoi am inceput sa ma bucur de starea aceea... parca eram un pahar plin, o bucurie ma coplesise, gatul mi-era prins in chingi, inghiteam guri pline de aer, inima mi-era fericita, ochii se plimbau de la un capat al raclei la altul.

Era cum stiam eu, plin de dragoste din icoana de pe perete, micut, linistit. Am pus-o pe Cornelia pe racla, de-a dreptul, i-am predat-o lui, am rugat s-o vindece, sa-i dezlege limbuta. I-am adus si pe ceilalti, au sarutat tematori racla, Olguta a fugit. Pe Codrin l-am rugat sa spuna o rugaciune, asa cum simte el, a zis : "Sfantule, da-ne sanatate" si atat.

A intrat si Nick sa se inchine, dar domnul dragut ne statea in spate..
Am lasat un pomelnic, am luat ulei si am plecat fericita.
Macar sa ma invrednicesc de ultimul loc din rai, dar sa fim primiti, nu m-as supara:))